Deputaţii votează pe ascuns de opt luni de zile

De opt luni de zile, deputaţii votează pe ascuns. Sistemul electronic care a costat două milioane de lei şi indică exact cum a votat fiecare parlamentar nu mai este folosit.
Vot pe Legea Bugetului în Parlament, 16 decembrie 2015 (Eugen Horoiu/Epoch Times)
Andrei Pricopie
16.10.2016

Camera Deputaţilor nu a mai folosit sistemul de vot electronic, în valoare de două milioane de lei, din februarie, astfel că opinia publică nu poate afla cine sunt aleşii care votează proiectele de lege controversate, scrie publicaţia România Liberă.

Sistemul de vot electro­nic a fost utilizat ultima dată pe 17 februarie 2016. Atunci, Legea Defăimării, iniţiată de liderul PSD, Liviu Dragnea, nu a întrunit suficiente voturi pentru a fi aprobată. Nervos, social-democratul a dat vina tocmai pe acest sistem. În viziunea sa, "o mână criminală" a manipulat sistemul electronic pentru ca legea defăimării să nu treacă.

După scandal, conducerea Camerei a dispus suspendarea votului electronic, iar deputaţii au început să voteze prin ridicare de mână, fără a fi înregistraţi electronic şi fără a exista o evidenţă a voturilor. Conducerea Camerei Deputaţilor a declanşat atunci o procedură de verificare a instalaţiei de vot şi s-a constata că nu există de fapt nicio problemă. Cu toate acestea, sistemul nu a fost repus în uz.

Pentru a citi integral articolul intraţi aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor