Deputaţii din PLDM care au votat pentru Filip, blamaţi de colegi: Să fie excluşi din partid în regim de urgenţă

Mem­brii PLDM con­damnă acţiu­nile „foş­ti­lor colegi-deputaţi, care au igno­rat deci­zia Con­si­li­u­lui Poli­tic Naţio­nal al for­ma­ţiu­nii de a nu susţine prin vot înves­ti­rea guver­nu­lui Filip.
Sigla PLDM (moldova24.info)
Ana Chitoroagă
22.01.2016

Votul pentru Guvernul Filip este o trădare a partidului politic care i-a propulsat în fotoliul de deputat, o trădare a tuturor colegilor din teritoriu şi o trădare a cetăţenilor. Astfel comentează membrii Organizaţiei Teritoriale Nisporeni a PLDM decizia celor şapte liberal-democraţi care s-au unit în majoritatea formată de PD şi au votat pentru Guvernul Filip.

„Modul învestirii acestui guvern a şocat o lume întreagă, demonstrând cât de mult s-au distanţat de popor toţi cei 57 de deputaţi. Revolta cetă­ţe­ni­lor vine ca un răs­puns la actul tră­dă­rii! Noi, mem­brii Orga­ni­za­ţiei Teri­to­ri­ale Nis­po­reni a PLDM, cerem exclu­de­rea, în regim de urgenţă, din rân­du­rile for­ma­ţiu­nii a tutu­ror celor care au încăl­cat în mod fla­grant Sta­tu­tul PLDM”, a decla­rat Vale­riu Guţu, pre­şe­din­tele orga­ni­za­ţiei.

Guvernul condus de democratul Pavel Filip, unul dintre apropiaţii oligarhului Vlad Plahotniuc, a primit, miercuri, votul de încredere al Parlamentului. Noul Executiv a fost votat de 57 de deputaţi din majoritatea parlamentară nou formată, într-o şedinţă scurtă fără să fie prezentat programul şi componenţa Guvernului. Seara aproape de miezul nopţii, membrii Guvernului au depus jurământul în faţa preşedintelui ţării.

În aceste zile, în faţa Parlamentului, au protestat mii de oameni împotriva învestirii Guvernului Filip. Forţele pro-ruse , respectiv Igor Dodon, preşedintele socialiştilor, Usatîi, liderul Paetidului Nostru, precum şi Adrian Năstase, liderul platformei Dreptate şi Adevăr şi-au unit forţele şi au scos în stradă mii de oameni.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor