Deputată USR, mesaj către PNL: Dacă aveţi cu adevărat o problemă cu PSD la guvernare, să vă rupeţi de ei, de “naşul” Iohannis!

Diana Stoica (Facebook/diana.stoica.d)
Andrei Popescu
10.10.2024

Deputata USR Diana Stoica a declarat, miercuri seara, la B1 TV, că, în cazul în care liberalii sunt sinceri în afirmaţiile lor că au “o problemă cu PSD la guvernare”, atunci ar trebui să semneze moţiunea de cenzură împotriva Guvernului pe care o va depune USR.

“În primul rând, important ar fi, nu faţă de noi, cei de la USR, ci faţă de români, să aibă o oarecare consecvenţă. Domnul Ciucă a spus că se rupe coaliţia. Guvernul României este un guvern de coaliţie. E ilogic să spui că rupi coaliţia, dar, în acelaşi timp, tu rămâi la guvernare.

Da, noi avem, ca instrument parlamentar, o moţiune de cenzură pe care o vom depune, bineînţeles, dacă şi PNL îşi va ţine partea de consecvenţă, de care spuneam mai devreme. Dacă, cu adevărat, au o problemă cu PSD la guvernare, după ce ei i-au adus la guvernare acum câţiva ani, să semneze această moţiune de cenzură, să se rupă de PSD”, a precizat deputat.

De asemenea, Stoica le-a cerut celor din PNL “să se rupă” de preşedintele Klaus Iohannis, pe care l-a descris ca fiind “naşul” coaliţiei PSD-PNL.

“Să se rupă de domnul Iohannis, care este naşul acestei coaliţii şi să fie sinceri faţă de români. Nu poţi să vii să spui tu, Nicolae Ciucă, că rupi coaliţia şi, în acelaşi timp, să mai stai, totuşi, la guvernare cu PSD-ul. Cine înţelege ceva logic din treaba asta?”, a continuat ea.

Reamintim în acest context că, într-un material video, publicat luni seară, Ciucă a anunţat că rupe coaliţia de guvernare pentru ca “PSD are în ADN-ul său abuzul de putere”, dar partidul său va rămâne în executiv “doar pentru a împiedica escaladarea completă a abuzurilor pe care le pot realiza pentru a câştiga alegerile”.

“Practic, a fost eliminat la masa verde un adversar politic (Diana Şoşoacă - n.r.). Acest lucru mă preocupă pe mine şi cred că şi pe orice cetăţean care vrea ca România să rămână un stat democratic. Nu mă preocupă dacă PSD se bucură de eliminarea unui competitor politic, ci că ar putea face lucruri de neimaginat, pentru că PSD are în ADN-ul său abuzul de putere şi comportamentul de partid-stat.

Astăzi elimină un candidat, mâine altul, poimâine închid instituţii de presă, iar în final subordonează politic tot statul român. Mă voi asigura ca acest lucru nu se va întâmpla şi că România nu va intra total pe mâna PSD. Este o datorie de onoare şi credinţă faţă de ţara noastră.

Coaliţia de guvernare cu PSD se opreşte aici. Rămânem în executiv doar pentru a împiedica escaladarea completă a abuzurilor pe care le pot realiza pentru a câştiga alegerile. Sigur că PSD şi-ar dori să guverneze singur în următoarea perioadă, pentru a reintroduce cota progresivă, pentru a subordona justiţia şi instituţiile statului, pentru a direcţiona resursele financiare ale bugetului în acţiuni populiste şi către clientele de partid”, a spus, printre altele Ciucă în acel mesaj.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor