Deputat PSD, declarat incompatibil de ANI
alte articole
Agenţia Naţională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate şi încălcarea regimului juridic al conflictului de interese de către deputatul PSD Bîrsăşteanu Florica, la data faptelor consilier local în cadrul C.L. al Municipiului Timişoara şi director medical/manager interimar al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă ”Pius Brînzeu” Timişoara plus administrator al unei firme.
Bîrsăşteanu s-a aflat în stare de incompatibilitate, întrucât a deţinut simultan mai multe funcţii şi calităţi, contrar prevederilor legale, susţine ANI. Astfel, în perioada 2 octombrie 2012 – 30 aprilie 2014 a deţinut simultan atât funcţia de director medical interimar al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă „Pius Brînzeu” Timişoara, cât şi funcţia de administrator în cadrul S.C. Centrul de Radioimagistică Dr. Bîrsăşteanu S.R.L.
În perioada exercitării mandatului său de consilier local, Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. V. Babeş (instituţie aflată în subordinea Primăriei Municipiului Timişoara) a încheiat Contractul de furnizare de servicii medicale cu S.C. Centrul de Radioimagistică Dr. Birsăşteanu S.R.L. (societate în cadrul căreia persoana evaluată deţinea calitatea de administrator la data încheierii contractului). În baza acestui contract, S.C. Centrul de Radioimagistică Dr. Bîrsăşteanu S.R.L. a obţinut venituri în cuantum de 86.305 lei, se mai precizează în comunicatul postat de ANI.
Mai mult, actualul deputat a încălcat şi regimul juridic privind conflictul de interese în materie administrativă, întrucât, în calitate de consilier local, acesta a participat la deliberarea şi adoptarea Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Timişoara nr. 298 din 30 mai 2013, în urma căreia au fost încheiate Contractul de închiriere şi Actul adiţional între Spitalul Clinic de Boli Infecţioase şi Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeş şi Centrul de Radioimagistică Dr. Bîrsăşteanu S.R.L.(societate în cadrul căreia persoana evaluată deţinea calitatea de administrator la data adoptării hotărârii).
ANI reaminteşte că potrivit legii, „Persoana […] faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică […] pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.