Democraţii îl nominalizează oficial pe Joe Biden în cursa prezidenţială din noiembrie

Vicepreşedintele american Joe Biden, 28 februarie 2011 la Casa Albă (Ron Sachs-Pool / Getty Images)
Ivan Pentchoukov, Adrian Sturdza
19.08.2020

Delegaţii prezenţi la Convenţia Naţională Democrată au votat pe 18 august nominalizarea fostului vicepreşedinte Joe Biden pentru candidatura la preşedinţia SUA.

Fostul preşedinte Bill Clinton, senatorul Charles Schumer şi fostul procuror general adjunct Sally Yates au fost printre vorbitorii care l-au susţinut pe Biden înaintea votului convenţiei.

„Cu preşedintele Biden, vicepreşedintele Harris şi o majoritate democrată în Senat vom face ca asistenţa medicală să fie accesibilă tuturor; vom distruge inegalitatea vicioasă de venit şi avere care a afectat America de prea mult timp şi vom întreprinde acţiuni puternice şi decisive pentru a combate schimbările climatice şi pentru a salva planeta ”, a spus Schumer.

În ultimii trei ani, promisiunile electorale ale Partidului Democrat seamănă izbitor cu socialismul practicat pe vremuri în fostul bloc al Europei de Est.

Citeşte şi Liderul Partidului Comunist american îl sprijină pe Joe Biden

Nominalizarea lui Joe Biden nu este lipsită de controverse. Fostul vicepreşedinte este în vârstă, numeroşi analişti, chiar şi medici, şi-au exprimat îndoieli cu privire la capacitatea sa mentală de a conduce una dintre marile supraputeri ale momentului, în apele tulburi ale transformărilor geopolitice evidente. Admiterea, de către Biden, într-un discurs, a faptului că există şanse să nu-şi termine mandatul din motive de sănătate, a generat controverse şi suspiciuni că, de fapt, Kamala Harris ar fi de fapt, preşedintele propus de democraţi.

Convenţia, deşi are sediul în Milwaukee, se desfăşoară online din cauza pandemiei virusului Wuhan.

Biden luptă cu provocări logistice fără precedent pentru a-şi transmite mesajul în timpul unei convenţii ce se desfăşoară online în această săptămână, pe fondul pandemiei virusului Wuhan.

Voturile apelului nominal au fost exprimate în videoclipuri preînregistrate din toate cele 50 de state. Convenţia de patru zile va culmina joi, când Biden va accepta nominalizarea într-o sală din Delaware, în cea mai mare parte goală. Colega sa de echipă, controversata senatoare din California Kamala Harris va deveni miercuri prima femeie de culoare care a acceptat nominalizarea pentru funcţia de vicepreşedinte al unui partid major.

Clinton, unul dintre vorbitorii tradiţionali din cadrul convenţiilor democrate în ultimele trei decenii, s-a adresat alegătorilor timp de aproximativ cinci minute într-un discurs înregistrat la casa sa din Chappaqua, New York.

Pe lângă îndemnurile la luptă împotriva lui Donald Trump, Clinton l-a numit pe Biden „un preşedinte muncitor”. Biden, a continuat Clinton, este „un om cu misiune: să-şi asume responsabilitatea, nu să dea vina pe alţii; concentrat, nu distras; care uneşte, nu care împarte”.

Se estimează că 18,7 milioane de oameni au urmărit transmisia între 10 şi 11 p.m., potrivit ratingului făcut de AC Nielsen, pe ABC, CBS, NBC, CNN, Fox News Channel şi MSNBC. În urmă cu patru ani, nominalizarea - pe atunci a controversatei Hillary Clinton - a atras puţin sub 26 de milioane de spectatori.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor