Delegaţia Parlamentului R. Moldova va participa la lucrările comisiilor Adunării Interparlamentare a CSI
alte articole
O delegaţie a Parlamentului Republicii Moldova va participa în perioada 10-11 octombrie 2019, la lucrările comisiilor permanente ale Adunării Interparlamentare a Comunităţii Statelor Independente (CSI).
Calendarul Adunării Interparlamentare include şedinţele Comisiei pentru chestiuni politice şi cooperare internaţională, Comisiei bugetare şi de control, Comisiei pentru chestiuni juridice şi Comisiei pentru cultură, informaţie, turism şi sport.
Tot în perioada 10-11 octombrie, îşi va ţine lucrările Consiliul de experţi în domeniul sănătăţii pe lângă Adunarea Interparlamentară a statelor membre ale CSI. Adunarea Interparlamentară a CSI a fost creată la 27 martie 1992, sediul organizaţiei aflându-se în oraşul Sankt-Petersburg.
Potrivit unui comunicat al Parlamentului, din delegaţie fac parte deputaţii Vladimir Golovatiuc, preşedintele Comisiei de control al finanţelor, şeful delegaţiei Parlamentului Republicii Moldova la AIP CSI; Inga Grigoriu, vicepreşedintele Comisiei mediu şi dezvoltare regională; Liviu Vovc, secretarul Comisiei protecţie socială, sănătate şi familie; Vasile Bolea, membru al Comisiei juridice, numiri şi imunităţi; Gheorghe Para, membru al Comisiei administraţie publică.