Decretul de numire a lui Dumitru Robu în funcţia de Procuror General interimar al R. Moldova, semnat de Maia Sandu

Igor Dodon şi Dumitru Robu (facebook.com/Dodon Igor)
Tatiana Chiriac
06.10.2021

Preşedintele Maia Sandu a semnat miercuri seară decretul de numire a lui Dumitru Robu în funcţia de Procuror General interimar al Republicii Moldova.

Decretul a fost emis drept urmare a hotărârii de miercuri a Consiliului Superior al Procurorilor, care l-a propus în calitate de candidat la această funcţie pe Dumitru Robu, adjunct al Procurorului-şef al Procuraturii municipiului Chişinău.

„Decretul intră în vigoare astăzi, 6 octombrie 2021”, se menţionează într-un comunicat al Preşedinţiei moldovene.

Dumitru Robu a mai exercitat interimatul în vara anului 2019 imediat după demisia lui Eduard Harunjen din funcţia de Procuror General, odată cu plecarea de la guvernare a Partidului Democrat, condus de Vladimir Plahotniuc.

Marţi seara, Alexandr Stoianoglo a fost reţinut pentru 72 de ore şi plasat în izolatorul de detenţie preventivă al Inspectoratului de poliţie Chişinău. Reţinerea acestuia a fost dispusă într-o cauză penală fiind bănuit de abuz în serviciu, depăşirea atribuţiilor de serviciu, coruperea pasivă şi darea declaraţiilor mincinoase în faţa unui organ competent.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor