Decizie istorică în R. Moldova: Limba Română recunoscută ca limbă oficială de stat

Prin decizia Curţii Constituţionale, Limba Română a fost recunoscută ca limbă oficială în Republica Moldova, joi, 5 decembrie 2013, conform Publika.MD.
Clădirea Parlamentului R. Moldova (Epoch Times)
P. P.
05.12.2013

Prin decizia Curţii Constituţionale, Limba Română a fost recunoscută ca limbă oficială în Republica Moldova, joi, 5 decembrie 2013, conform Publika.md.

În declaraţia publică de astăzi, Curtea Constituţională a precizat că limba română şi cea moldovenească sunt două limbi identice.

”Este o decizie istorică. Orice om cu minimă educaţie ştie că limba care se vorbeşte dincolo de Prut este limba română”, a declarat istoricul Adrian Cioroianu pentru Realitatea.TV.

Următorul pas natural, cel unionist, a fost promovat recent şi de preşedintele Traian Băsescu, acesta fiind o prioritate pentru apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană.

”Prioritatea pentru Chişinău este să se apropie de instituţiile europene, de Uniunea Europeană. Va fi mult mai uşor să despărţim graniţele”, a adăugat Cioroianu.

Conform publika.md, decizia este susţinută şi de textul Declaraţiei de Independenţă a Republicii Moldova, unde este menţionată limba română în defavoarea ”limbii moldoveneşti”, precizată în Constituţia ţării.

"Declaraţia de Independenţă constituie fundamentul juridic şi politic al Constituţiei, astfel încât nicio prevedere a acesteia din urmă nu poate depăşi cadrul Declaraţiei de Independenţă. Astfel, Curtea a conchis că, în cazul existenţei unor divergenţe între textul Declaraţiei de Independenţă şi textul Constituţiei, textul constituţional primar al Declaraţiei de Independenţă prevalează", se menţionează în decizie.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor