Decesul fostului ministru rus al presei găsit mort în 2015 în SUA, cauzat de lovituri puternice la cap
alte articole
Fostul ministru rus al presei Mihail Lesin, găsit mort într-o cameră de hotel în Washington în 2015, a decedat în urma unor răni provocate de mai multe lovituri la cap, au declarat joi autorităţile americane.
Lesin, care a condus la un moment dat Gazprom-Media, a avut de asemenea răni provocate de lovituri aplicate la gât, spate, braţe şi picioare, au declarat medicul legist şef din Washington şi Departamentul Metropolitan de Poliţie într-un scurt comunicat.
Conform unui raport al poliţiei privind incidentul, Lesin, care a fost ministru al presei în perioada 1999-2004, a fost găsit inconştient în 5 noiembrie 2015 pe podeaua camerei sale de la Doyle Washington Hotel. De asemenea, hotelul mai este cunoscut şi sub numele de Dupont Circle.
O ambulanţă a fost chemată la hotel şi Lesin a fost declarat mort la faţa locului.
Postul de televiziune rusesc RT a citat membri ai familiei lui Lesin afirmând la acea vreme că acesta a murit din cauza unui infarct miocardic.
O sursă din cadrul autorităţilor americane responsabile cu aplicarea legii a declarat joi că investigaţia asupra morţii lui Lesin este condusă de poliţia din Washington, D.C., conform Reuters.
Investigaţia s-a concentrat pe moartea lui Lesin, dar nu a exclus o posibilă anchetă criminalistică, a declarat sursa, care a cerut să rămână anonimă.
Sursa mai a precizat că, atunci când poliţia a investigat pentru prima dată camera de hotel în care a fost descoperit cadavrul lui Lesin, nu au fost descoperite dovezi sau indicii că ar fi fost vorba de o crimă.
Un purtător de cuvânt al ambasadei ruse din SUA a declarat că oficialii săi au cerut în ultimele câteva luni, prin canalele diplomatice, informaţii despre progresul investigaţiei.
“Nu ni s-au oferit niciun fel de informaţii. Cu privire la documentul ce a fost publicat astăzi, ne aşteptăm ca partea americană să ne ofere o explicaţie oficială relevantă”, a declarat într-un email secretarul de presă al ambasadei ruse, Iuri Melnik.
ABC News a precizat că Lesin a fost acuzat de cenzurarea mass mediei independente ruseşti. El a devenit şef al Gazprom-Media Holding în 2013 dar a demisionat anul următor.