De ce lipsesc peste 750 de medicamente din România [Analiză Europa Liberă]

Farmacie, medicamente
Farmacie, medicamente (Epoch Times)

Numărul mare al reclamelor televizate din domeniul farmaceutic creează impresia că în România abundă medicamentele şi suplimentele naturale. Totuşi, aparenta abundenţă de medicamente ascunde o problemă cu care zi de zi se confruntă mii de oameni: pacienţi cu afecţiuni cronice sau acute nu găsesc tratamentul de care au nevoie, relatează Europa Liberă.

Potrivit sursei citate, deşi consumul de pastile fără prescripţie medicală este într-adevăr o problemă, realitatea din teren arată o altă situaţie mai gravă: în farmacii nu se găsesc medicamente esenţiale pentru cancer, diabet, boli cardiovasculare şi alte afecţiuni.

În prezent, potrivit listei Agenţiei Naţionale a Medicamentelor, lipsesc 758 de medicamente pentru diverse afecţiuni: de la cancer, diabet, boli cardiovasculare până la medicamentele post transplant, cele antiepileptice sau vaccinuri pentru copii.

Reporterii Europa Liberă au umblat câteva zile prin Bucureşti şi au constatat că zeci de oameni merg din farmacie în farmacie în speranţa că vor găsi medicamentele prescrise de medic pentru ei sau pentru o rudă.

De asemenea, farmaciştii fac liste cu medicamentele de care au nevoie clienţii lor şi îi sună atunci când le găsesc, din întâmplare, în vreun depozit din alt oraş, de exemplu.

Florin Clauzer are 65 de ani şi în urmă cu doi ani a fost operat de cancer de prostată. De atunci are nevoie de medicamente, care ori lipsesc, ori se găsesc foarte greu. E mai bine decât anul trecut, când nu se găsea medicamentul în Capitală şi a aflat că îl are o farmacie din Cluj Napoca. La 450 de kilometri distanţă.

Farmacista Beatrice Speteanu spune că medicamentele au început să dispară de pe piaţă de când România a adoptat politica celui mai mic preţ din Uniunea Europeană, în urmă cu zece ani.

“Acest preţ cel mai mic face ca anumiţi producători să îşi retragă complet medicamentele din România. Dacă în România sunt obligaţi să îl vândă cu 1 leu, dar în alte ţări îl pot da cu 10 lei, atunci e legal să o facă”, a precizat Speteanu.

Piaţa medicamentelor din România este estimată la 6 miliarde de euro/an. 70% din această sumă este pentru medicamentele inovative (medicamente noi, care sunt sub patent de invenţie şi care sunt mai scumpe), iar 30% pentru medicamentele generice (care au ieşit de sub patent şi pot fi produse în număr mare), se mai arată în analiza Europa Liberă.

În România, continuă site-ul citat, piaţa comerţului paralel cu medicamente este între 600-800 milioane de euro, arată estimările producătorilor de medicamente. Anual, statul cheltuie 3 miliarde de lei (aproximativ 600 milioane euro) pentru medicamentele compensate şi gratuite.

Totodată, aproximativ 3.000 de medicamente au fost retrase de pe piaţă în ultimii cinci ani din România.

Articolul integral aici.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Societate, cultură