De ce au fost majorate impozitele şi taxele? Guvernul vine cu explicaţii după reacţiile negative în spaţiul public

Reforma impozitării proprietăţii se impunea, a transmis Guvernul, duminică, într-un comunicat de presă, argumentând că România era printre ţările cu cea mai mică pondere a veniturilor din impozitarea proprietăţilor din ţările europene. Doar 0,55 % din PIB, faţă de 1,85 % media UE.
Un alt motiv care a determinat majorarea taxelor şi impozitelor pe care-l menţionează autorităţile a fost existenţa unor disproporţii majore în impozite de la o localitate la alta. Valoarea impozitelor nu ţinea cont de valoarea de piaţă a clădirii în cazul persoanelor fizice.
Executivul afirmă, de asemenea, că gradul de încasare era redus şi impozitele nu erau actualizate cu rata inflaţiei. Peste 1/3 din impozite nu erau încasate. Asta a generat pierderi importante de venituri pentru autorităţile locale, inechităţi între contribuabili, lipsă de performanţă în administraţie şi creşterea sumelor transferate de la bugetul naţional către autorităţile locale.
Guvernul a transmis că reforma impozitării proprietăţii a fost asumată de România încă din perioada 2021-2022 prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi în toate negocierile cu Comisia Europeană pentru reducerea deficitului bugetar, precum şi prin Planul fiscal bugetar structural pe termen mediu. Este prevăzută şi în angajamentul asumat de Guvernul României în decembrie 2024, aprobat în ianuarie 2025 de către Comisia Europeană.
„Deşi angajamentele au fost luate în anii anteriori şi discuţiile despre impozitarea în funcţie de valoarea de piaţă a imobilelor s-a purtat de-a lungul anilor, decizia a fost amânată de mai multe echipe guvernamentale. Lipsa asumării răspunderii a pus în pericol atragerea de către România a fondurilor europene, amânarea încasării unor sume importante din PNRR (cererile de plată 4 şi 5 - între 300 şi 500 milioane de euro) şi a agravat lipsa de performanţă în administraţia locală şi acumularea unor dezechilibre bugetare”, se arată în comunicatului de presă.
Măsurile au fost decise de Guvern pentru ridicarea condiţionalităţii macroeconomice şi validarea jaloanelor, iar intrarea lor în vigoare a avut loc cu întârziere, ca urmare a deciziilor Curţii Constituţionale din luna decembrie, a atacurilor formulate de opoziţie şi a procedurilor legale subsecvente.
„Aceste aspecte au întârziat depunerea cererii de plată numărul 4, precum şi încasarea fondurilor europene. Adoptarea actului normativ la data de 15 decembrie 2025, cu un termen foarte scurt pentru intrarea în vigoare, a impus modificări suplimentare pentru a permite autorităţilor administraţiei publice locale să adopte hotărârile de consiliu local necesare stabilirii cotelor şi a elementelor de competenţă locală, de îndată, prin scurtarea termenelor privind etapele de transparenţă decizională”, potrivit sursei citate.
Executivul arată că aplicarea noilor cuantumuri ale impozitelor pe proprietate conduce la o creştere estimată a veniturilor din această sursă cu aproximativ 3,7 miliarde lei în anul 2026, respectiv peste 30% faţă de anul 2025 (Clădiri: +1,42 mld lei, Terenuri: +1,09 mld lei, Autoturisme / mijloace de transport: +1,18 mld lei).
Autorităţile subliniază că banii colectaţi din impozitele şi taxele locale rămân la bugetele locale, bugetul de stat nemaiputând să asigure transferurile în creştere ca urmare a deficitului bugetar.