"Vom plăti cu vârf şi îndesat factura" - Ministrul Bogdan Ivan, acuzat că joacă cu "băieţii deştepţi" din energie

Analistul economic Adrian Negrescu nu vede cu ochi buni scenariul unei liberalizări treptate a pieţei de energie lansat de ministrul de resort, social-democratul Bogdan Ivan.
"Ministrul Energiei lansează scenariul unei liberalizări treptate a pieţei de energie, în următorii ani. Altfel spus mută problema în viitor, neavând soluţii. Adică cum liberalizare treptată? Doar pentru unii? Ce facem cu contractele de furnizare? Cine va gestiona o astfel de aventură economică? O altă măsură toxică prin care ne păcălim singuri", a declarat Adrian Negrescu.
Potrivit expertului, în loc să lăsăm piaţa să se autoregleze, Bogdan Ivan visează la un alt tip de plafonare pe care, bineînţeles, tot noi o vom suporta prin taxe şi impozite mai mari.
"Cine vor fi cei mai câştigaţi? 'Investitorii' din domeniu care vor face din nou tranzacţii cu gaze la suprapreţ, profitând de faptul că statul le va plăti diferenţa. Sub auspiciile unei false protecţii sociale, vom plăti, cu vârf şi îndesat, factura intereselor de grup din acest sector economic. În loc să controleze modul în care se formează preţurile, să transparentizeze toate contractele de tranzacţionare de pe piaţa de gaze – să le vedem pe Bursa de Mărfuri - ministrul Energiei visează precum dl Barbu, de la Agricultură, la noi tipuri de plafonări. La cum gândesc cei de la ME şi ANRE liberalizarea pieţei de gaze, nu ne putem aştepta decât la veşti proaste", a adăugat Adrian Negrescu.