Dao sau Calea ceaiului

În timpul dinastiei Tang a existat un om numit Lu Yu, care, după mulţi ani de observaţii şi cercetare, a scris o carte intitulată Cha Jing. Această carte cuprindea o colecţie de metode, de la cultivarea şi culegerea ceaiului până la prepararea şi degustarea acestuia. Această carte descria, de asemenea, şi conotaţia culturală profundă a artei ceaiului, dând formă celei mai timpurii Dao (Cale) a ceaiului. Oamenii din generaţiile următoare l-au numit pe Lu Yu „Înţeleptul ceaiului”.

Cultura ceaiului reflectă caracteristici ale culturii tradiţionale răsăritene - este o combinaţie între „ceai” şi „Cale”.

Lao Zi, înţeleptul Chinei antice, spunea: „Calea poate fi numită Cale, dar nu este Calea obişnuită”. Dar tot el mai spunea: „Calea este vastă şi este peste tot în jurul tău”. Atunci, ce este „Calea”? În textul clasic confucianist „Calea de Mijloc” este scris că „voinţa Cerului este numită natură; a urma natura se cheamă Calea (Dao)”.

De fapt, esenţa „Căii” este aceea de a ne spune că existenţa întregului conţinut al universului, inclusiv rotaţia cosmosului, procreaţia omenirii, schimbarea dinastiilor precum şi naşterea, bătrâneţea, boala şi moartea fiinţelor umane, toate urmează „Calea” şi toate urmează o anumită schemă. Creaţia – stagnarea – degenerarea - distrugerea este legea universului. Prin urmare, ceea ce poate face cineva este să se „întoarcă la sinele său original adevărat” şi să se întoarcă la natura sa prenatală pentru că natura sa prenatală era pură şi benevolentă şi era conectată cu universul. Procedând astfel, oamenii pot atinge tărâmul ceresc şi uman combinate într-unul singur cât şi natura de a urma Calea. Aceasta este ceea ce oamenii din vechime au numit „Calea” cultivării.

Aşadar, „Calea” reflectă principiile şi legea universului şi a vieţii, iar poporul chinez nu vorbeşte la întâmplare despre „Cale” deoarece consideră că este ceva foarte adânc şi profund. Nu este ceva ce poate fi definit în mod clar. Oamenii din China modernă sunt frecvent deconectaţi de la „Cale” din cauza termenului „superstiţie”, spre deosebire de Japonia, unde există Calea ceaiului, Calea florilor, Calea arderii de beţişoare parfumate, Calea sabiei. În lupte, există, de asemenea, judo (calea blândeţii) şi Taekwondo. De fapt, în China antică, exista „Calea” în toate meseriile şi profesiile, iar oamenii erau, de asemenea, interesaţi să urmeze Calea. De aceea, chinezii antici aveau de asemenea o Cale în degustarea ceaiului.

Cultura ceaiului este un fel de cultură „mijlocitoare”, în care ceaiul a funcţionat ca un mijloc de a transmite mai departe şi a menţine spiritul culturii tradiţionale chineze. În timpul dinastiei Tang, Liu Zhenliang a afirmat în mod clar, în cele zece virtuţi ale consumului de ceai, că: „Ceaiul poate menţine tradiţia Căii, şi ceaiul poate cizela voinţa cuiva”. Atunci, ce este Calea ceaiului?

La suprafaţă, există o etichetă a ceaiului, obiceiuri ale ceaiului, metode ale ceaiului, tehnici ale ceaiului, artele ceaiului şi esenţa ceaiului, care sunt adesea menţionate ca cele şase lucruri despre ceai. A învăţa despre Calea ceaiului înseamnă a te ilumina la spiritul Căii ceaiului, prin intermediul acestor şase lucruri. Oamenii par că învaţă tehnicile, în acest timp, accentul nefiind pus de fapt pe „tehnici”, ci pe „spirit”. Cu toate acestea, pentru a înţelege mai mult despre spirit, discipolul trebuie să înceapă cu tehnicile. O persoană trebuie să înţeleagă acest principiu pentru a vorbi despre Calea ceaiului.

Articol preluat de pe site-ul Minghui.org.