Daniel Chiţoiu: FMI a apreciat "ca rezultat deosebit" reorganizarea prin insolvenţă a Hidroelectrica

Epoch Times România
11.08.2012

Ministrul Economiei, Daniel Chiţoiu, a afirmat, sâmbătă, la ieşirea de la negocierile cu reprezentanţii FMI că aceştia au apreciat ca rezultat deosebit reorganizarea prin insolvenţă a companiei Hidroelectrica.

”Au fost foarte mulţumiţi de reglementările aprobate în domeniul energetic, de pachetul de energie, de extinderea platformei OPCOM pentru tranzacţionarea şi a gazelor. De asemenea, au menţionat în mod expres ca rezultat deosebit reorganizarea prin insolvenţă a companiei Hidroelectrica. Au considerat-o o măsură excepţională de viabilizare a unei companii de stat”, a declarat Daniel Chiţoiu.

Ministrul Economiei a mai spus că a găsit înţelegere de la oficialii FMI pentru întârzierile la privatizarea unor companii.

”De asemenea, au apreciat pozitiv că eforturile noastre au fost intensificate de când am preluat conducerea ministerului Economiei şi am recuperat mare parte din întârzieri. De asemenea, au considerat justificate unele întârzieri în listarea unor companii şi în implementarea managementului privat, fapt pentru care au fost de acord să decalăm termenele pentru listări la Romgaz şi la Nuclerelectrica, Hidroelectrica şi, de asemenea, implementarea managementului privat, profesionist, în aceste companii până la sfârşitul anului”, a spus Chiţoiu.

Tribunalul Bucureşti a admis pe 20 iunie cererea Hidroelectrica de intrare în insolvenţă, fiind numit ca administrator judiciar firma Euro Insol.

O misiune a Fondului Monetar International (FMI), condusă de Erik de Vrijer, face o vizită la Bucureşti între 31 iulie-13 august pentru a realiza cea de-a şasea evaluare a acordului stand by cu România.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor