Daniel Chiţoiu a participat la întâlnirea cu delegaţia Băncii Europene pentru Investiţii
alte articole
Daniel Chiţoiu, viceprim-ministru şi ministru al finanţelor publice a participat luni la întâlnirea cu delegaţia Bãncii Europene pentru Investiţii (BEI), informează Ministerul Finanţelor Publice.
Delegaţia Băncii Europene pentru Investiţii (BEI) a fost formată din Werner Hoyer - Preşedinte, Mihai Tănăsescu – Vicepreşedinte, Luca Lazzaroli – Director de operaţiuni pentru Europa de Sud-Est şi Flavio Schiavo Campo – reprezentantul BEI în România.
În cadrul întâlnirii, au fost abordate problemele de principiu ale colaborãrii dintre BEI şi România, cu accentul pe proiectele în care BEI se poate implica prin oferirea de asistenţã tehnicã specializatã în domeniile: energie, cercetare-inovare, finanţarea IMM-urilor dar şi finanţarea proiectelor în domeniul infrastructurii naţionale şi locale.
Potrivit sursei citate, ministrul Daniel Chiţoiu a reafirmat disponiblitatea Ministerului Finanţelor Publice pentru consultãrile privind liniile directoare ale strategiei BEI în ţara noastrã, din poziţia de partener principal în cadrul dialogului BEI cu autoritãţile române.
De asemenea, şi-a exprimat convingerea cã, prin intensificarea parteneriatului cu BEI, reformele economice din România vor avansa în sensul creşterii competitivitãţii României, al consolidãrii economiei de piaţã şi instituţiilor acesteia.
În cadrul discuţiilor, delegaţia BEI şi-a manifestat aprecierea privind rezultatele înregistrate de Guvernul României în ultimul an, accentuând eforturile depuse pentru stabilizarea economiei româneşti şi pentru implementarea reformei economice şi a asigurãrii stabilitãţii fiscale în ţara noastrã. Totodatã, preşedintele Werner Hoyer a remarcat decizia pe care Guvernul României a luat-o cu privire la contribuţia ţãrii noastre la majorarea capitalului deţinut de România la BEI.
Chiţoiu a subliniat interesul pe care România îl are cu privire la acceptul Comisiei Europeane ca o mare parte din cheltuielile eligibile efectuate în actuala perioadã de programare financiarã, aferente portofoliului BEI în domeniul transporturilor, sã fie incluse în POS Transporturi, astfel încât România sã poatã dispune de un spaţiu fiscal mai mare pentru finanţarea altor proiecte.
În încheierea discuţiilor, Daniel Chiţoiu a adresat delagaţiei BEI invitaţia ca următoarea reuniune a Consiliului de Administraţie al BEI, în afara Luxemburgului, să fie găzduită în 2014 de România.