Statul va vinde acţiunile Oltchim la pachet cu creanţele companiei
alte articole
Statul va vinde acţiunile Oltchim la pachet cu creanţele companiei, în valoare de 1,8 miliarde de lei, a precizat, la The Money Channel, fostul director general al companiei, Constantin Roibu, potrivit money.ro.
Strategia de privatizare a fost definitivată în Adunarea Generală a Acţionarilor.
"Asa cum este noul caiet de sarcini privatizarea se va face prin vânzarea de către stat a pactetului de 54,8% din acţiuni la pachet cu creanţele Oltchimului", a spus Constantin Roibu.
Statul deţine 54,8% din acţiunile Oltchim. În cadrul procedurii de privatizare, se vor vinde şi creanţele companiei, în valoare de circa 1,8 miliarde de lei, deţinute de AVAS şi Electrica.
Astfel, strategia de privatizare a companiei a fost schimbată. Strategia iniţială prevedea privatizarea Oltchim-ului prin majorarea capitalului social al companiei şi conversia creanţelor în actiuni.
Companiile TISE (Rusia), PCC SE (Germania), Pegamont Ploieşti şi Aisa Invest din Cluj sunt în continuare interesate de privatizarea Oltchim, au anunţat pentru The Money Channel surse din Ministerul Economiei.
Licitaţia pentru privatizarea combinatului chimic Oltchim Râmnicu-Vâlcea va avea loc la 18 septembrie.