"Daily Mail": Un tânăr inventator român, comparat cu Henri Coandă
alte articole
Inventatorul român Raul Oaida a fost comparat de jurnaliştii de la "Daily Mail" cu celebrul Henri Coandă, atunci când au relatat despre descoperirea sa revoluţionară. Tânărul din Deva a inventat un sistem de propulsie care poate fi folosit cu uşurinţă pe vehiculele cu două roţi.
Motorul a fost montat de Oaida pe bicicleta sa personală şi a reuşit să atingă o viteză de 41 km./oră, după pornirea sistemului. Românul a construit motorul în trei ani de zile finanţându-se din sponsorizări şi din banii de buzunar.
Oaida a mers în acest weekend cu bicicleta pentru a testa sistemul inventat şi a făcut un tur al câtorva străzi din Deva. Câţiva oameni s-au strâns în jurul lui pentru a studia invenţia sa .
”Inventatorul român din Transilvania pare să îi calce pe urme lui Henri Coandă, un celebru inventator de origine română”, scrie "Daily Mail".