Daea: Ursul şi capra neagră, o laudă a ţării. E greu de vorbit despre biodiversitate, patinează mintea

Ursul şi capra neagră, o laudă a ţării, un peisaj mirific, o zonă de respect faţă de natură a omului, dar uneori ea înţeapă interesul existenţial al fermierilor, a atras atenţia ministrul Petre Daea.
Petre Daea
Petre Daea (Florin Chirila/Epoch Times)

În ceea ce priveşte biodiversitatea, ţara noastră face cât Italia, Spania şi Austria şi alte ţări la un loc, este un exemplu în acest sens, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de specialitate, ministrul Agriculturii Petre Daea.

"Ursul şi capra neagră, o laudă a ţării, un peisaj mirific, o zonă de respect faţă de natură a omului, dar uneori ea înţeapă interesul existenţial al fermierilor. Mulţi fermieri vin la Ministerul Agriculturii şi spun: 'Domnule ministru, am pierdut suprafeţe întregi datorită faptului că mistreţul mi-a golit terenul de sămânţă, iar acum, când are gard, m-a lăsat fără ştiuleţi, călcând în picioare suprafeţe imense'. Răspunsurile, uneori, nu vin, pentru că e greu să cântăreşti un răspuns direct când doreşti să-ţi păstrezi biodiversitatea şi, în acelaşi timp, să nu afectezi interesul cetăţeanului. De aceea, pentru a le echilibra, trebuie să le susţinem prin sume pe care trebuie să le dăm celor care sunt afectaţi. Avem multe de făcut, pentru că, altminteri, omul nu se lasă înfrânt nici de mistreţ, nici de urs şi caută soluţii să supravieţuiască. (...)

E greu de vorbit despre biodiversitate... Patinează mintea... Nu este numai un concept, ci este o realitate, care începe în analiza instituţională. Cum putem păstra această realitate, ce putem face din punct de vedere al politicilor în domeniu, până unde ne ducem cu acestea, în aşa fel încât această biodiversitate să se păstreze, să aibă conturul realităţii, dar mai ales permanenţa pentru viitor. Biodiversitatea este mult mai mult decât sunt eu fan. Este mai mult decât atât. Nu este numai legătura dintre aprecierea mea şi aplecarea mea spre acest domeniu. Biodiversitatea înseamnă tot ceea ce există şi ceea ce putem păstra în interiorul unui spaţiu dat, iar dacă putem vorbi la modul concret trebuie să procesăm astăzi cu ochii imaginile pe care le vedem în jur", a declarat Daea, citat de Agerpres.

În opinia ministrului Agriculturii, biodiversitatea nu este numai un concept, ci este o realitate pe care trebuie să o păstrăm prin anumite instrumente.

"România este, deopotrivă, Italia, Spania şi Austria şi alte ţări la un loc, pentru că se bucură din punct de vedere natural de o diversitate care merită, pe de o parte, să fie văzută, pe de altă parte înţeleasă, nu în ultimul rând conservată, păstrată şi predată generaţiilor viitoare, în aşa fel încât perenitatea ei să rămână. România este un exemplu de biodiversitate din punct de vedere al conceptului de abordare. Sunt puţine ţări care se pot compara cu România. România a înţeles şi are din acest punct de vedere exemplul vizibil al Deltei Dunării, dar şi din alte părţi ale ţării", a subliniat Daea.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne