Cunoscut primar PSD spune că Grindeanu, Olguţa Vasilescu şi soţul ei ar trebui să plece de la şefia partidului

Primarul PSD al Buzăului, Constantin Toma, afirmă că partidul său nu a înţeles lecţiile perioadei de instabilitate politică şi că actuala echipă de conducere ar trebui să facă un pas în spate.
Întrebat într-un interviu acordat Ziare.com ce ar trebui să înţeleagă liderii PSD din actuala criză politică şi guvernamentală, Constantin Toma a răspuns: "Din păcate, n-au înţeles nimic. Se tem în continuare să preia conducerea guvernului printr-un guvern minoritar, pentru că altă variantă nu au în momentul ăsta, dar cine îi susţine? Pentru că aritmetica spune foarte clar. N-au de unde aduna atâtea voturi încât chiar acei independenţi, sau nealiniaţi, sau cum se cheamă ei, care au plecat din AUR, POT şi SOS, nu sunt suficienţi pentru a susţine un guvern în Parlament. Şi atunci, direct sau indirect, vei face cu AUR. Dacă se va întâmpla treaba asta, nici măcar UDMR nu va mai intra alături de tine, nu mai vorbesc de PNL şi USR.
Deci situaţia, din punct de vedere tehnic, este foarte grea şi ar trebui să înţeleagă că asta e întrebarea dumneavoastră, că această conducere a PSD-ului ne-a pus într-o situaţie foarte proastă, ca ţară în primul rând, dar şi ca partid, pentru că în momentul ăsta, aţi văzut, avem o cifră istorică în jos, respectiv în jur de 13-14%, ceea ce nu s-a întâmplat cu acest partid niciodată".
Edilul a mai subliniat că în viziunea sa liderul interimar al partidului, Sorin Grindeanu, ar trebui să demisioneze împreună cu actuala echipă de conducere.
Întrebat dacă este de părere că Sorin Grindeanu ar trebui să plece din fruntea partidului, liderul PSD a spus: "Cu siguranţă. Şi nu numai el. Vorbesc şi de cei doi soţi de la Craiova, care, din păcate, nu am nimic cu Olguţa Vasilescu, e colega mea primar de la Craiova, prin ceea ce a spus în spaţiul public a forţat până la urmă şi PSD-ul se ia după dumneaei.
Şi vedeţi unde am ajuns. Pentru că declaraţiile dumneaei au pus gaz pe foc sau sare pe rană astfel încât să se creadă că PSD-ul este atacat de Bolojan şi trebuie să scăpăm de Bolojan. Dar uite că nu s-a scăpat nici de Bolojan şi ţara este într-o situaţie foarte, foarte proastă.
Repet, la nesfârşit, acest lucru, pentru că asta este situaţia. Şi suferim cu toţii. De la omul simplu până la firme şi aşa mai departe.
Toată lumea suferă în momentul ăsta pentru o decizie politică iresponsabilă. Domnul Grindeanu ar trebui să-şi dea demisia, o altă conducere a PSD-ului şi PSD-ul să renegocieze din nou o altă coaliţie cu PNL, cu USR şi cu UDMR, pentru că sunt singurele forţe care ne pot ajuta în situaţia în care suntem în acest moment”, a spus Constantin Toma.
Chestionat pe cine vede drept posibil lider al PSD, Constantin Toma a susţinut că partidul are oameni valoroşi, însă aceştia evită să se expună din cauza mecanismelor interne de putere.
„Am foarte mulţi colegi foarte valoroşi. Problema este să fie ajutaţi să iasă la lumină pentru că, din păcate, este o teamă în PSD. Nu ies în faţă că „la următoarele alegeri mă execută ăştia”. În sensul în care preşedintele partidului este cel care semnează şi listele de parlamentari, judeţ cu judeţ, şi candidaturile de primari, inclusiv a mea, pentru marile oraşe, pentru marile municipii”, a punctat liderul PSD.
Toma a explicat şi de ce este una dintre puţinele voci critice din partid în această perioadă.
"Nu am ce pierde, vă daţi seama. M-au făcut în toate felurile. Din păcate şi presa plătită de PSD... Am văzut şi lista aia unde finanţează PSD. Mi-au făcut tot felul de şicane. Şi m-am trezit, inclusiv cu mari nume din presa românească, care m-au făcut într-un anume fel. Dar eu am credinţa că spun lucrurilor pe nume şi sunt corect. Şi mi-am văzut de treaba mea aici”, a menţionat primarul PSD.