ANALIZĂ: Se fac scenarii prin cotloanele politicii româneşti despre unirea cu Moldova / Care e de fapt situaţia
Au început multe discuţii privind unirea Republicii Moldova cu România. Se fac scenarii prin cotloanele politicii româneşti, se aruncă tot felul de narative pe piaţă. În Moldova, tema este ridicată periodic, a atras atenţia Cristian Hriţuc, care arată, în analiza de mai jos, obstacolele care trebuie rezolvate.
"E un subiect delicat. Construim sau dărâmăm? Sunt şanse sau nu sunt şanse. Există riscul să ne batem joc de idee?", a ridicat problema analistul.
Redăm mai jos analiza intitulată "Unirea României cu Moldova: între ideal, propagandă şi realitate", publicată pe Substack:
În ultimele săptămâni se tot lansează, pe diverse canale şi în diverse medii, ideea că există un nou proiect la care se lucrează: Unirea României cu Republica Moldova.
Totul a început în urmă cu câteva luni, când Maia Sandu a făcut o declaraţie într-un podcast internaţional, în care a spus că ar vota „da” pentru Unire, în cazul organizării unui referendum.
Am scris atunci o analiză, pe care o găsiţi pe vechiul blog hrituc.ro, în care am descris situaţia şi efectele declaraţiei, la două săptămâni după ce aceasta s-a produs. Pe scurt, s-a observat că s-a creat o polarizare puternică în societate, iar la scurt timp influencerii de casă ai PAS, precum şi presa arondată partidului de guvernământ, încercau să minimizeze importanţa declaraţiilor, să mute discuţia în altă zonă, într-un cuvânt, să închidă tema.
Din ianuarie, de la prima declaraţie şi până acum, au mai existat astfel de declaraţii şi din partea altor lideri politici.
În aprilie 2026, în timpul unei vizite în România, premierul Alexandru Munteanu a declarat că problema unirii Republicii Moldova cu România devine „din ce în ce mai relevantă” şi că subiectul unirii este tot mai discutat.
De asemenea, a afirmat că relaţia dintre cele două state a ajuns la un nivel de apropiere fără precedent şi că scenariul reunificării este discutat ca opţiune teoretică de accelerare a integrării europene.
Ministrul Culturii, Cristian Jardan, a făcut declaraţii similare, afirmând că ar susţine unirea în cazul unui referendum.
În urmă cu câteva zile, Maia Sandu a vorbit din nou despre subiect, lăsând de înţeles că, dacă Moldova nu este primită în UE, există şi altă opţiune – cea a Unirii cu România.
„Putem adera la UE alături de România şi noi credem asta, şi nu este doar ceea ce credem noi. În Moldova sunt tot mai mulţi oameni care susţin astăzi integrarea în UE. Avem şi oameni care susţin unificarea cu România. Acum lucrăm din greu pentru ca Moldova să devină parte a UE şi sperăm ca acest scenariu va funcţiona. Dacă acest lucru nu va funcţiona, dintr-un motiv sau altul, desigur că vom lua în considerare alte opţiuni. Obiectivul principal este să menţinem pacea în Moldova şi să menţinem Moldova parte a lumii libere”, a precizat Maia Sandu.
Şi în România tema „unirii” a ajuns pe tapet, în special după ce INSCOP a prezentat un sondaj care surprindea procentul românilor favorabili. Aproape 72% dintre români se pronunţă în favoarea unirii României cu Moldova.
Din păcate, „tema Unirii” pare că este folosită mai mult în scopuri politice, atât în Moldova, cât şi în România, şi este jucată oarecum într-un mod neonest, care creează chiar efecte adverse ideii în sine.
Pe la Bucureşti, unii flutură „tema unirii” pe culoarele politicii pentru a crea un soi de „proiect secret”. Au început conspiraţiile, iar diverşi suveranişti aruncă în spaţiul online ideea că există o înţelegere între Nicuşor Dan şi Maia Sandu. Bineînţeles, totul este pus într-o cheie negativă, pentru a decredibiliza atât demersul, cât şi pe preşedinţii celor două state.
În presă se tot lansează scenarii că se lucrează la acest proiect, mai ales de când a apărut informaţia că Eugen Tomac s-ar putea să fie desemnat premier.
Poziţia preşedintelui României a fost clară: dacă moldovenii vor dori, noi suntem pregătiţi. Poziţia statului român este clară, se regăseşte pe site-ul MAE: respectăm suveranitatea statului moldovean şi îi ajutăm să se integreze în UE.
Toate aceste poziţii, declaraţii sunt speculate de Rusia, adversar al proiectului, de politicienii pro-ruşi de la Chişinău şi cred că edificatoare sunt două fapte concrete: declaraţiile lui Lukaşenko şi apariţia unui sondaj fals, făcut de o casă apropiată PSRM, care are ca efect „imaginea din oglinda răsturnată”.
Proxy-ul lui Putin, Lukaşenko:
„Auzim foarte des, în ultima perioadă, din diverse surse, că Moldova este gata să devină parte din alt stat. Vă spun sincer, ca om care este îndrăgostit de ţara dumneavoastră, sunt îngrozit când aud asta şi înţeleg ce înseamnă acest lucru.”
Pe lângă aceste lucruri de ultimă oră, mai există şi jocul pro-ruşilor de la Chişinău, care este deja ultra-cunoscut şi care foloseşte tema ca sperietoare, amplificând şi pericolele unei reacţii a Federaţiei Ruse.
Dintr-un anumit punct de vedere, Maia Sandu este de înţeles că foloseşte această opţiune pentru a pune presiune pe UE şi pentru a arăta că, dacă Moldova este refuzată, mai poate exista şi soluţia unirii. Până la un punct este de înţeles, dar doar până la un punct, pentru că perpetuarea acestui mesaj va atrage atenţia şi va fi privită cu ostilitate.
Este benefic şi faptul că „tema unirii” a ajuns la un alt nivel. A intrat în dezbatere. Este poate la nivelul cel mai ridicat din anii ’90 încoace. Se popularizează tema ca soluţie şi, pentru unii, ca speranţă.
Dar trebuie să privim realist situaţia, să vedem dacă putem începe un proces de conştientizare, dacă vreţi, o campanie pro-Unire reală, cu şanse de succes, dacă putem într-adevăr să depăşim barierele din calea acestui proces şi să avem grijă să nu „sabotăm” chiar ideea, care pentru unii este un ideal.
Pentru că, dacă mergem în ritmul început acum, din punctul meu de vedere, nu facem decât să ne sabotăm singuri, să avem un eşec şi să închidem acest subiect pentru încă 30 de ani. Tot ce se întâmplă acum nu este nici pe departe o campanie pro, ci nişte focuri trase în aer, nişte baloane de săpun.
Care sunt obstacolele în calea Unirii sau Reunificării?
Pe unele doar o să le enumăr şi o să fac simple precizări, pentru că ţin de factori complecşi şi imprevizibili:
Factorii geopolitici
Este nevoie de un acord al marilor puteri – SUA şi UE – pentru ca acestea să facă front comun cu România şi Moldova în faţa Federaţiei Ruse.
Este nevoie de un acord al Federaţiei Ruse ori să îi dai ceva la schimb. Negocierile vor putea fi făcute abia după terminarea războiului din Ucraina şi cu Rusia la masă, pentru că trebuie maximizate şansele Ucrainei de a obţine o pace cât mai bună, cu pierderi teritoriale cât mai mici. Miza Republicii Moldova va fi mult mai mică decât cea a Ucrainei.
Nu putem detalia mai mult la această oră, pentru că nimeni nu ştie care va fi finalul, iar în asemenea condiţii orice predicţie poate fi total eronată.
Putem nota însă că acesta este un obstacol mare în calea Unirii şi greu de gestionat.
Transnistria
Este capul de pod al Federaţiei Ruse. Sunt trupe ruseşti. Nu multe, câteva mii de soldaţi, care nu reprezintă o „mare problemă”, dar acolo este înfipt steagul rusesc. Nu poţi să îi „dai afară” cu forţa, trebuie să aştepţi să îi retragă ruşii. Procesul de integrare economică a Transnistriei a început, dar prezenţa trupelor rămâne o problemă.
Retragerea trupelor ruseşti ar ţine de o rezolvare amiabilă a negocierilor cu Federaţia Rusă. Punctul de mai sus.
Aşadar, avem un nou obstacol, greu de trecut, despre care avem puţine elemente ce pot fi discutate acum cu argumente solide.
Referendumul
Un observator atent al declaraţiilor oficialilor moldoveni poate vedea că, de fiecare dată când se vorbeşte despre „unirea Republicii Moldova cu România”, totul se concentrează pe referendum şi pe rezultatele acestuia. Sunt excluse problemele descrise la punctele de mai sus: situaţia geopolitică şi Transnistria.
Şi eu o să mă axez cel mai mult pe acest „obstacol” – referendumul, voinţa populaţiei.
Unionismul a crescut în ultimii ani în Moldova. Nu contează că este unionism pragmatic – din interes – sau unionism ca formă de „ideal”. El este în jurul cifrei de 30%.
Conform IMAS Moldova – cel mai serios institut de sondare – în mai 2024, 30% dintre moldoveni se exprimau în favoarea unirii. În aprilie 2026, se exprimau în favoarea unirii 29% dintre cetăţeni. Mai sunt şi „vârfuri” de 37% în anumite momente, dar constantă este această cifră: „30% dintre alegători”.
Constituţia Moldovei permite renunţarea la suveranitate. Articolul 142 din Constituţie este foarte clar şi prevede cum se poate face acest lucru:
„Dispoziţiile privind caracterul suveran, independent şi unitar al statului, precum şi cele referitoare la neutralitatea permanentă a statului, pot fi revizuite numai cu aprobarea lor prin referendum, cu votul majorităţii cetăţenilor înscrişi în listele electorale.”
Alexandru Tănase, fostul preşedinte al Curţii Constituţionale din Moldova, afirmă într-un interviu că există calea legală pentru unificare şi aduce precizări în plus privind interpretarea articolului 142 din Constituţie:
”De aceea, din punct de vedere juridic, există o cale constituţională perfect legală pentru realizarea unei eventuale reunificări cu România. Ea nu presupune o lovitură de stat, o ruptură revoluţionară sau suspendarea ordinii constituţionale. Dimpotrivă, ea ar trebui să se producă prin utilizarea instrumentelor prevăzute chiar de Constituţie: referendum constituţional, modificarea dispoziţiilor fundamentale şi adoptarea unor acte juridice şi politice corespunzătoare de către ambele state.”
După cum puteţi observa, pentru ca referendumul să treacă este nevoie de votul a jumătate plus unu dintre cei înscrişi pe listele electorale. Nu vorbim doar de 50% plus unu dintre cei care vin la vot.
Haideţi să vedem ce înseamnă acest lucru şi să facem comparaţie cu rezultatele din alegeri.
Alegători înscrişi pe listă, conform datelor CEC din 2025 – 3.299.396.
Ca referendumul să treacă în Moldova, este nevoie ca 1.649.699 de cetăţeni să voteze „Da” la referendum.
În Moldova, conform ultimului recensământ, sunt 2,41 milioane locuitori. Restul sunt plecaţi în diaspora.
Structura etnică a populaţiei (Etnie ~ Număr aproximativ Procent):
Moldoveni ~1.850.000 76,7%
Români ~193.000 8,0%
Ucraineni ~123.000 5,1%
Ruşi ~82.000 3,4%
Găgăuzi ~97.000 4,0%
Bulgari ~38.000 1,6%
Care a fost numărul de voturi pro-PAS, pro-Maia Sandu? O să mergem pe scenariul optimist, în care presupunem că toţi votanţii Maiei Sandu ar vota „DA” la referendum, deşi nu este un lucru cert.
Maia Sandu a obţinut în turul doi al alegerilor prezidenţiale din 2024, la o prezenţă de 54%, 930.139 de voturi.
La referendumul privind integrarea europeană din 2024 s-au obţinut aproximativ 749.700 de voturi „DA”.
Pe scenariul optimist – uşor nerealist – că toţi votanţii Maiei Sandu ar vota mâine pentru Unire, observăm că până la 1.649.699 de voturi necesare pentru trecerea referendumului ar mai fi nevoie de 719.560 de voturi.
De unde această rezervă, când vedem că an de an există o cifră constantă de 30% dintre cei sondaţi care spun că ar vota pentru Unire?
Diaspora are un potenţial şi aduce un plus partidelor pro-occidentale de 10% din totalul voturilor, dar mai este mult până la atingerea obiectivului. Iar acest plus îl regăsiţi deja în cifra voturilor Maiei Sandu din turul doi.
Să zicem că există deja acest bazin de vot realizat. Ar fi nevoie de o prezenţă aproape de 100% a populaţiei. Cum poţi pretinde că diaspora se poate mobiliza în proporţie de aproape 100%, când ştim că există impedimente reale: numărul secţiilor, distanţa dintre secţii, lipsa actelor actualizate în unele cazuri etc.? Şi în diaspora este aproape o treime din populaţie.
Cine poate purta acum o campanie care să mai atragă în plus 719.560 de voturi?
Maia Sandu se erodează. Este la al doilea mandat. Erodarea vine natural, oricât de bun om politic ar fi. În Republica Moldova se trăieşte greu; nu mai detaliez, pentru că se cunosc aceste lucruri.
O campanie are susţinători, dar şi opozanţi. Nu joci fotbal la o singură poartă. Mesajele negative şi frica pot mobiliza mase de votanţi mai mari, iar ruşii sunt experţi în folosirea acestor instrumente. În aceste condiţii, misiunea omului politic care va purta stindardul în lupta pentru un „DA” la referendum va fi şi mai grea.
Aşadar, acestea sunt datele şi informaţiile de bază pe care trebuie să le avem când vorbim despre Unire. Momentan, plecăm de la un 30%, care în fapt este mult mai mic atunci când trebuie să ne gândim că este nevoie de o prezenţă de minimum 90% la vot ca să poţi spera să obţii cele 1.649.699 de voturi „DA”.
Realist vorbind, acum este imposibil. Politicienii care pun această „temă” pe masă trebuie să plece de la realităţi, să vadă dacă, când şi cum pot ajunge la acest număr de voturi. Câteva declaraţii nu vor schimba mare lucru, doar îi vor atrage atenţia lui Putin şi îi vor da posibilitatea să ridice şi alte „obstacole”.
