Cristian Adomniţei, numit preşedinte al filialei PNL Iaşi, după condamnarea lui Fenechiu
alte articole
Cristian Adomniţei, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, a fost numit vineri preşedinte interimar al organizaţiei PNL Iaşi de către Biroul Politic Naţional al PNL, în urma condamnării la cinci ani de închisoare a fostului lider Relu Fenechiu.
Filiala din Iaşi a PNL l-a validat în funcţia de preşedinte interimar al organizaţiei judeţene a PNL Iaşi pe Cristian Adomniţei, la propunerea Biroului Politic Teritorial al liberalilor ieşeni, conform unui comunicat de presă.
"Adomniţei va conduce activitatea PNL Iaşi până la validarea rezultatelor conferinţei teritoriale, programată pe 5 aprilie", se transmite prin comunicatul PNL Iaşi.
Şeful Consiliului Judeţean Iaşi, Cristian Adomniţei a ocupat până în prezent funcţia de lider al Filalei municipale a PNL Iaşi.
Funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a rămas liberă după ce liderul Relu Fenechiu a fost condamnat la sfârşitul lunii trecute la cinci ani de închisoare, printr-o sentinţă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Pe 16 februarie se vor ţine alegerile pentru şefia filialei municipale a PNL Iaşi.
Conform unor surse liberale, Marius Danga, secretarul coordonator al PNL Iaşi, viceprimar al municipiului, ar avea cele mai mari şanse de a câştiga alegerile pentru funcţia de lider al filialei Iaşi a PNL.