Cristi Danileţ, despre cererea de revocare a sa din CSM: Este o reacţie în urma votului primit de procurorul Hăineală
alte articole
Referitor la cererea Judecătoriei Râmnicu Vâlcea de revocarea a sa din calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), judecătorul Cristi Danileţ a declarat luni că demararea acestei proceduri este o reacţie în urma votului pentru alegerea preşedintelui CSM, vot câştigat de procurorul Oana Schmidt-Hăineală.
"Nu înţeleg, colegii de la Vâlcea ce-mi impută, doar judecătoriile mă pot revoca, dacă sunt nemulţumite de alegerea mea în CSM. Cred că reacţia lor este ca urmare la votul exprimat vineri pentru preşedintele CSM, a fost ales un procuror în fruntea CSM şi probabil asta a nemulţumit. Motivele de revocare sunt doar două, neîndeplinirea atribuţiilor în CSM sau îndeplinirea necorespunzătoare, pentru exprimarea unui vot nu poţi fi revocat. Este o nemulţumire izolată a unor colegi judecători", a declarat judecătorul Danileţ la postul B1 TV.
Judecătorul a precizat că procedura de revocare este una destul de simplă, existând până în prezent patru astfel de iniţiative, însă niciuna nu a dus la revocarea magistratului în cauză.
"Pentru modul în care am votat nu pot fi revocat, votul îmi aparţine. Nu ştiu de ce Judecătoria Vâlcea, ideea este că o judecătorie din ţară trebuie să pornească procedura de revocare, iar restul trebuie să adere sau nu la această procedură", a mai afirmat Cristi Danileţ
Procurorul Oana Schmidt-Hăineală a fost aleasă vineri drept noul preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii, cu 10 voturi "pentru".
Contracandidatul său, judecătorul Mircea Aron, a obţinut opt voturi.
În acest caz, este pentru prima dată când un procuror obţine funcţia de preşedinte al Consiliului Superior al Magistraturii.
Ministrul Justiţiei, Mona Pivniceru, s-a declarat extrem de nemulţumită de această alegere, şi a afirmat că Hăineală a câştigat funcţia de preşedinte printr-un viciu de procedură
Judecătoria Râmnicu Vâlcea vrea revocarea din CSM a judecătorului Cristi Danileţ
Judecătoria Râmnicu Vâlcea a declanşat luni procedura de revocare a judecătorului Cristi Danileţ din Consiliul Superior al Magistraturii.
Un membru ales în CSM poate fi revocat, conform legii, la cererea majorităţii instanţelor pe care le reprezintă, acestea hotărând, la rândul lor, cu două treimi din voturile judecătorilor în funcţie, relevă B! TV.
Cristi Danileţ este membru ales din partea judecătoriilor în CSM şi şi-a depus săptămâna trecută candidatura pentru funcţia de vicepreşedinte al Consiliului.
"În esenţă, Adunarea Generală a Judecătorilor a considerat că domnul judecător Cristi Vasilică Danileţ şi-a exercitat în mod necorespunzător atribuţiile încredinţate prin alegerea ca membru al Consiliului, participând activ la o procedură netransparentă de alegere a conducerii Consiliului în contra celor însuşite în proiectul de candidatură, iar poziţiile sale publice exprimate recent au lăsat unui observator obiectiv impresia implicării mai degrabă în alte scopuri precum, fără a fi singurul, cel al promovării propriei sale imagini, decât a intereselor judecătorilor români", relevă comunicatul instanţei.