Cristi Borcea şi Victor Becali trec la regim semideschis în închisoare

Victor Becali,impresar şi acţionar la clubul Dinamo (Epoch Times)
Flori Mladin
17.06.2014

Judecătoria Medgidia a decis ca fostul acţionar al clubului Dinamo Cristi Borcea şi fostul impresar Victor Becali să beneficieze de regim semideschis în închisoare, aceştia fiind condamnaţi în Dosarul Transferurilor.

Magistraţii au motivat că cei doi grei ai fotbalului nu prezintă un risc pentru siguranţa penitenciarului, întrucât aceştia nu au fost condamnaţi pentru infracţiuni de violenţă.

"Deşi raportat la cuantumul pedepsei, petentul se încadrează la regimul închis de executare, avându-se în vedere şi toate celelalte criterii prevăzute de lege respectiv faptul că petentul condamnat nu prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului, faptul că natura şi modalitatea de săvârşire a infracţiunilor pentru care a fost condamnat petentul, în concret, nu împiedică stabilirea unui regim inferior de executare, nefiind condamnat pentru vreo infracţiune de violenţă, contra vieţii şi libertăţii persoanelor, vârsta acestuia, starea de sănătate a acestuia, în prezent fiind internat în Spitalul Penitenciar Poarta Albă, disponibilitatea acestuia de a munci, lipsa antecedentelor penale, dar şi faptul că, de la data arestării acestuia şi până la momentul pronunţării prezentei hotărâri, intimatul a avut un comportament corespunzător”, arată instanţa.

Victor Becali şi Cristi Borcea au fost transferaţi de la închisoarea din Slobozia la Penitenciarul Poarta Albă din judeţul Constanţa, pentru a cărui renovare Becali ar fi donat, conform presei, o sumă uriaşă de bani, acolo unde îşi ispăşeşte pedeapsa şi Gigi Becali.

Fostul impresar Victor Becali ispăşeşte o pedeapsă de patru ani şi opt luni de închisoare cu executare, iar Cristi Borcea este condamnat la şase ani şi patru luni de închisoare cu executare în Dosarul Transferurilor de jucători

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor