Crin Antonescu: Demisia incompatibililor e un act de voinţa exclusiv al lor, nu putem fi culpabilizaţi noi
Preşedintele Senatului, Crin Antonescu, a declarat vineri, comentând raportul MCV, că preşedinţii Parlamentului sau premierul nu pot impune parlamentarilor incompatibili să demisioneze, deoarece acest gest ţine exclusiv de persoanele în cauză.
Mai întâi, Antonescu a susţinut că în vederea modificării Statutului au fost consultate de către Parlament mai multe instituţii, inclusiv Preşedinţia. ”Şi aici sunt nişte chestiuni de nuanţă şi de legislaţie ale României care scapă celor care au îndeplinit raportul. În primul rând, în Constituţia actuală a României, în statutul actual al deputatului şi senatorului, nu există un regim de imunitate care să împiedice cercetarea penală, procesul pe rol într-o instanţă şi astfel de lucruri. Este o imunitate redusă la procedura arestării, reţinerii, percheziţiei, care nu a modificat acum decât în termeni de formă, nu a modificat pe fond cu nimic şi care a fost făcută în acord şi cu avizul DNA, Parchet General, ANI, nu mai spun că a fost consultat şi dl Traian Băsescu în vederea unui acord care să evite trimiterea la examinare”, a comentat Antonescu, referitor la Raportul MCV care recomandă ca parlamentarii incompatibili să demisioneze din funcţiile pe care le deţin.
El a mai explicat că nu are ”cum să impună demisia cuiva”, catalogând acest lucru ca fiind ”o situaţie absurdă” deoarece demisia e ”un act unilateral de voinţă”.
”În sensul acesta nu aveam de ce să cerem cuiva şi nu avem cum să impunem demisia cuiva, e o situaţie absurdă. Nimeni nu poate impune demisia, poţi să ai măsuri legislative prin care să suspenzi, să demiţi, să arestezi, dar să impui cuiva demisia, nu poţi, pentru că este aşa cum s-a spus de mii de ori şi cum rămâne: un act unilateral de voinţă, deci, nu putem fi culpabilizaţi eu, prim-ministru al României, eu, preşedinte al României pentru un act unilateral şi strict personal de voinţa cuiva”, a mai spus Antonescu.
”Îmi ceri ceva ce nu pot să fac, mă împiedică Constituţia, nu există în Constituţie suspendarea unui parlamentar, în Constituţie există mandatul de parlamentar, ridicarea imunităţii, posibilitatea ca el să poată fi condamnat, ceea ce s-a şi întâmplat în România”, a completat el într-o conferinţă de presă.