Credit Agricole Bank Romania a raportat o pierdere de 6 milioane euro în 2012
alte articole
Credit Agricole Bank România a avut anul trecut o pierdere de şase milioane euro, similară cu cea din 2011, în condiţiile deteriorării mediului economic, cererii scăzute de pe piaţa de creditare, creşterii şomajului şi instabilităţii cursului, a anunţat joi banca.
Activele băncii au urcat anul trecut cu 13%, la 292 milioane euro, comparativ cu nivelul din 2011, potrivit business24.ro.
De asemenea, totalul creditelor Credit Agricole Bank România a crescut cu 14%, la 241 milioane euro, iar cel al depozitelor s-a majorat cu 56%, la 113 milioane euro. Venitul net din comisioane a crescut anul trecut cu 7%.
“Ajustările privind deprecierea creditelor au fost reduse cu 6%, ajungând sub nivelul de 1%. Credit Agricole Bank România înregistrează una dintre cele mai bune rate de acoperire a creditelor neperformante”, se arată într-un comunicat al băncii.
În 2012, activitatea de creditare pe segmentul corporate a crescut cu 28%. Cheltuielile operaţionale au scăzut cu 6% faţă de anul precedent, în condiţiile în care banca a continuat să investească în tehnologie şi în optimizarea proceselor.
Totodată, reorganizarea resurselor umane a reprezentat un alt obiectiv al băncii în 2012, rezultând într-o scădere cu 12% a numărului de salariaţi.
Credit Agricole Bank România este fosta Emporiki Bank România, care a fost preluată în iunie anul trecut de grupul francez Credit Agricole de la divizia Emporiki Bank Grecia.