COVID-19 a ajuns la penitenciarul Rahova
alte articole

La Penitenciarul Rahova, acolo unde este încarcerat şi fostul lider suprem al PSD Liviu Dragnea, au fost raportate, până acum, două cazuri de infecţie cu noul coronavirus, iar la Spitalul-Penitenciar Rahova un singur caz, informează gândul.info.
Joi, printr-un comunicat, Administraţia Naţională a Penitenciarelor a confirmat că un angajat al penitenciarului a fost infectat cu noul coronavirus, acesta având atribuţii în sectorul administrativ.
"Acesta a exercitat atribuţii de serviciu în sectorul administrativ, cu purtarea, în permanenţă, a echipamentului de protecţie. Administraţia locului de deţinere aplică recomandările Direcţiei de Sănătate Publică Bucureşti şi măsurile de intervenţie stabilite la nivel de sistem", s-a menţionat în respectivul comunicat.
De la începutul pandemiei de coronavirus, 57 de cadre ANP au fost infectate cu noul coronavirus, 36 dintre acestea vindecându-se şi reluându-şi, acum, activitatea. Trebuie menţionat şi că, până astăzi, niciun deţinut din penitenciarele României nu a fost infectat oficial cu COVID-19.