Constantin critică laudele lui Fuia asupra cooperativizării: Era bun de ministru în Coreea de Nord

Epoch Times România
13.04.2012

Preşedintele PC Daniel Constantin critică afirmaţiile laudative ale lui Sebastian Fuia despre cooperativizarea comunistă, spunând că acestuia i s-ar fi potrivit mai mult să fie ministru al agriculturii în Coreea de Nord.

"Atât de încununată de succes a fost lupta lui Traian Băsescu împotriva comuniştilor, încât Ministrul Agriculturii, Stelian Fuia, ministru PDL-ist în guvernul numit de Traian Băsescu, nu s-a mai putut abţine şi a început să-l elogieze pe Nicolae Ceauşescu. Dl. Fuia declară că ". Declaraţia este de-a dreptul halucinantă, având în vedere că vine din partea unui ministru al unui guvern aşa-zis democratic, dintr-o ţară a Uniunii Europene, în secolul XXI", scrie Constantin pe blog.

El îi spune lui Fuia, ca "o lecţie de istorie" că procesul de colectivizare a agriculturii în România nu a fost realizat de către Ceauşescu, ci de către Gheorghe Gheorgiu Dej, iar "sub regimul lui Nicolae Ceauşescu s-a văzut doar cât de dăunător şi ineficient poate fi acel sistem şi cât de mult rău poate aduce populaţiei".

"Colectivizarea forţată a început în mod violent în 1949 şi s-a terminat în 1962, odată cu reprimarea totală a agricultorilor români şi cu distrugerea violentă a spiritului întreprinzător şi a unor tradiţii şi obiceiuri economice şi sociale vechi de secole. Stilul de viaţă a milioane de români a fost schimbat în mod radical. Sute de mii de oameni au fost persecutaţi şi băgaţi în închisori, au urmat perioade lungi şi oscilante de foamete şi lipsuri. (...) Domnule Ministru Fuia, colectivizarea abuzivă şi violentă realizată de către comuniştii pe care preşedintele domniei voastre, dl. Băsescu, i-a condamnat, nu are nimic de-a face cu o agricultură modernă a unui stat european şi cu atât mai puţin cu formele asociative, grupurile de producători şi chiar cooperativele moderne pe care se bazează Politica Agricolă Comună a Uniunii Europene. Membrii grupurilor de producători din Uniunea Europeană nu sunt duşi la miliţie şi bătuţi soră cu moartea pentru a semna actul de asociere", mai scrie Daniel Constantin.

"Faptul că, ministrul Agriculturii îl omagiază pe Ceauşescu şi colectivizarea forţată şi o vede pe aceasta din urmă ca pe o metodă încă valabilă, ne determină să credem că Domnul Stelian Fuia ar fi fost mult mai potrivit ca ministru al Agriculturii în Coreea de Nord", conchide preşedintele PC.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor