Consilierul lui Ponta îl acuză pe Iohannis de bâzdâc prezidenţial
alte articole
Invitat pe platourile B1 TV, consilierul premierului Ponta, Mirel Palada, a opinat că, în pofida scandalurilor legate de lipsa premierului şi de "bâzdâcurile prezidenţiale" ale lui Iohannis, trăim într-o normalitate instituţională iar acuzaţiile privind un blat între Ponta şi Iohannis sunt doar o tentativă a lui Băsescu şi Macovei de a fi relevanţi.
"Avem comunicatul preşedinţiei care a acceptat numirea interimară a lui Gabriel Oprea. De mâine evident că îşi va lua biroul care e acolo. Nimic nu se schimbă. Cu logica politică se face o furtună într-un pahar cu apă. Nu este prima dată când un demnitar se află într-o situaţie de problemă de sănătate. Uneori trebuie să iei o pauză de la cursurile fireşti.", a declarat Palada
Consilierul lui Victor Ponta a mai adăugat că preşedintele a făcut exces de bâzdâc prezidenţial:
"Trăim într-o normalitate instituţională dincolo de micile bufeuri, excese de bâzdâc prezidenţial care a vrut neapărat să vadă actele, ok, a văzut actele, dânsul a vrut să facă un mic exces comunicaţional, să facă un pic pe Traian Băsescu, dar dincolo de aceste elemente de decor, de stil, trăim într-o logică a unei relaţii instituţionale deocamdată normală, unde persoanele care comentează în jurul acestui eveniment încearcă să scoată în evidenţă extraordinaritatea situaţiei, caracterul absolut ieşit din comun, vai, ce dezastru, Coană Miţo, ai văzut rapiţa, Vai, Ponta, Vai, Oprea, Vai, şerpilienii, Vai, Iohannis." a adăugat Palada.
Întrebat cum comentează acuzaţia unei înţelegeri între Ponta şi Iohannis vizând numirea lui Oprea, Palada i-a acuzat pe Băsescu şi pe Macovei, care au susţinut această ipoteza, că doar încearcă să fie relevanţi. Mai mult, Palada a acuzat-o pe Macovei că îşi face un titlu de glorie din a călări tema anticorupţiei şi justiţiei:
"Dânsa, şi dacă îi arăţi telefonul asta sau paharul cu apă, în 20 de microsecunde vă va discuta despre justiţie. Despre orice ar fi vorba în propoziţie, dânsa va reveni la morcovul ei. Ia în privinţa felului în care dânşii încearcă să se poziţioneze în antiteză, atât cu unul, cât şi cu celălalt din principalii actori politici, avem pe de o parte pe Ponta şi Iohannis, şi Băsescu, şi Macovei încearcă să facă singurul lucru cu adevărat important în politică: să fie relevanţi", a declarat consilierul premierului.
Reamintim că preşedintele Iohannis a cerut, anterior numirii lui Gabriel Oprea ca premier interimar - la solicitarea lui Victor Ponta - dovezi medicale care să ateste incapacitatea premierului de a îşi exercita funcţia.
Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.