Consilieră a premierului, radiografie şocantă a sistemului de stat. Ce fel de oameni lucrează în instituţii?
alte articole
Mădălina Turza, consilier de stat în Cancelaria Premierului face o radiografie dură a peisajului din instituţiile de stat, mai exact a calităţii oamenilor care populează sistemul public.
Nemulţumită de faptul că în spaţiul public se cere tăierea "salariilor nesimţite" ale bugetarilor, Turza susţine că salariile marii mase a bugetarilor nu sunt mari şi că adevărata problemă din sistem este faptul că mulţi dintre angajaţii la stat sunt persoane insuficient pregătire, incompetente, unii dintre ei neştiind nici măcar să vorbească corect limba română.
Totodată, Turza ţine să puncteze că românii au clasa politică pe care o merita şi că schimbarea trebuie să se producă în primul rând la nivel de societate.
"Cel mai mult pe lumea asta mă deranjează #ipocrizia.
Să tăiem “salariile nesimţite” ale bugetarilor!
Ciclic apare în spaţiul public această temă şi diferiţi domni şi doamne arată cu degetul încruntat la televizor, iar pe reţelele sociale se revarsă valuri de hate.
Nu, salariile marii mase a bugetarilor NU sunt mari. Aici nu iau în calcul excepţiile nesimţite şi excrescenţele nenaturale din conducerile unor regii sau companii de stat. Ba chiar sunt jenant de mici comparativ cu oamenii de pe funcţii similare din alte state europene, în condiţiile în care costurile de trai sunt sensibil egale.
Problema este alta. Nu cuantumul salariilor, ci căpuşarea sistemului public cu oameni care nu au ce să caute pe funcţii publice de specialişti. Cu oameni care de abia articulează limba română şi o torturează în scris, incapabili să genereze o idee sau iniţiativă şi cu o precară ideaţie vâscoasă, cu oameni care plimbă hârtii inutil şi la ora 16.00 rup uşile instituţiei, lăsându-i pe cei puţini să ducă pe umeri până târziu în noapte mecanismele greoaie ale unor instituţii grele, care de abia respiră. Din lipsă de oameni profesionişti.
De această categorie amorfă nu poţi scăpa dacă eşti conducător de instituţie, căci ce să vezi, NU te lasă Codul Administrativ. O dată intrată în sistem o astfel de ameobă, mai degrabă te sinucizi decât să o poţi concedia. De ce?
Pentru că decenii la rând oameni cu drag de ţara asta au ticluit o lege a administraţiei publice în care odată devenit angajat la stat eşti #inamovibil. Funcţionar sau personal contractual, egal valabil.
Iar în tot acest timp, tu, lider sau conducător de instituţie trebuie sau vrei să livrezi rezultate. Nu ai timp sau nervi de procese sau comisii aberante pentru că tu ai un mandat.
Şi ce faci? Te suprasoliciţi tu şi mâna de profesionişti pe care se sprijină insituţia, domeniul şi, la nivel general, ţara asta.
Reformă pe bune înseamnă să schimbi din temelii Codul Administrativ. Nu să tai otova salarii. Să faci evaluări individualizate reale şi ca manager să ai #pârghii efective de recompensă şi sancţiune.
Unde e ipocrizia?
Acolo unde tineri de 20 ani, cu o educaţie pe fast forward şi eventual online, care cred că 'li se cuvine', le ştiu pe toate, mai puţin limba română adevărată, nu cea de tick-tock, pândesc cu jind funcţii publice sau se agaţă de 'mama/tata' să le găsească sau să-i păstreze pe un post călduţ şi pe viaţă. Cunosc personal şi în proximitate astfel de tineri.
Serviciul public, am spus-o întotdeauna, este o #vocaţie. Nu doar un job sigur sau călduţ.
Serviciul public înseamnă să nu dormi noaptea de grija oamenilor pentru care trebuie să găseşti soluţii şi mai puţin din cauza neliniştii legate de locaţia următorului concediu pe care îl vei face.
Tot ceea ce vedem şi trăim acum este rezultatul degringoladei de #valori şi #educaţie a societăţii noastre.
Nu vom avea o altă clasă politică până ce noi ca societate nu vom evolua.
Până ce parcările cu plată nu vor mai fi goale, în timp ce se înghesuie la liber pe trotuare maşini,
Până ce nu ne vom dezbăra de “merge şi aşa”,
Până nu vom învăţa să respectăm şcoala în sine, nu cartoanele galbene obţinute la final de ciclu,
Până nu vom învăţa lecţia seriozităţii şi a respectului la nivel individual,
Până nu vom renunţa la nenorocitele de “combinaţii”,
Aşa vom merge în continuare. Încă o generaţie.
Şi ca să închei, las şi eu o întrebare retorică dureroasă pentru mediul academic:
Cum este posibil ca în anul 1998, Facultatea de Ştiinţe Politice a Univeristăţii Bucureşti să aibă
- #Licenţă:
Iar în 2021/2022
Iar absolvenţii, cei pe care i-am întâlnit eu, cel puţin, aspiranţi la internship-uri sau funcţii publice, nu au auzit de Habermas sau Tocqueville? Sau doar au auzit.
Aşa cum simt şi la 20 de ani distanţă. Că am nevoie să învăţ în fiecare zi.
Cum a fost posibil?
Când vom putea răspunde onest şi asumat la această întrebare, nu vom mai urla iraţional pe Facebook, ci ne vom apuca de treabă.
Serios."
