Înalta Curte a Liei Savonea, nemulţumită de noua lege a salarizării. Îl sfidează pe Bolojan: "Este necesară aşteptarea instalării noului Guvern"
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), instituţie condusă de controversata Lia Savonea, se declară nemulţumită de noua lege a salarizării, aflată în faza de dezbatere la ora actuală, şi transmite că e "necesară aşteptarea instalării noului Guvern, astfel încât această problemă de interes major să poată face obiectul unui dialog instituţional real şi constructiv cu factorii decidenţi."
Nu este prima oară când Savonea refuză să antameze discuţii cu Guvernul Bolojan. Recent Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Curtea de Apel Bucureşti au refuzat să raporteze Guvernului datele financiare privind procesele salariale câştigate de magistraţi, în timp ce CSM a dat răspunsuri parţiale. Lia Savonea, şefa Înaltei Curţi, a declarat pentru G4Media că ”nu considerăm oportun să intrăm într-o dispută publică sau instituţională cu un Guvern aflat în regim demis. Considerăm că un dialog real şi constructiv trebuie purtat cu viitorul Guvern."
"Prealabil, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie susţine că proiectul de act normativ este profund viciat ab initio având în vedere că încalcă însăşi principiile pe care acesta se bazează. Invocând pur formal construirea sistemul de salarizare pe principiile legalităţii, nediscriminării sau egalităţii, în realitate, reflectarea acestora în conţinutul proiectului dovedeşte faptul că se vor adânci inechităţile dintre categoriile de personal din cadrul sistemului bugetar. În pofida declaraţiilor publice, în urma analizării prevederilor proiectului se constată în mod flagrant că sunt diminuate drepturile salariale aflate în plată şi pe cale de consecinţă sunt desconsiderate drepturile câştigate şi protecţia juridică conferită acestora.
Experienţa legilor de salarizare anterioare şi jurisprudenţa statornicită în acest domeniu dovedesc faptul că un proiect de act normativ care nu asigură efectiv plata egală pentru muncă egală, respectarea garanţiilor constituţionale şi legale aferente fiecărei puteri în stat prin raportare la statutul categoriilor profesionale este grefat pe premise greşite şi va conduce invariabil la crearea unor situaţii profund neconstituţionale, nelegale şi injuste.
1. Încălcarea principiului separaţiei şi echilibrului puterilor în stat (art. 1 alin. 4 din Constituţie)
Proiectul de lege conduce la diminuarea poziţiei constituţionale a autorităţii judecătoreşti în raport cu celelalte puteri ale statului, fără a ţine seama de locul constituţional al justiţiei şi de rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în arhitectura instituţională a statului.
Deşi salarizarea personalului din sistemul judiciar trebuie stabilită ţinând seama de locul şi rolul justiţiei în statul de drept şi de echilibrul puterilor în stat, coeficienţii propuşi pentru funcţiile reprezentative ale autorităţii judecătoreşti, inclusiv pentru funcţiile exercitate la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu reflectă în mod adecvat această poziţie constituţională şi nu asigură o ierarhizare corespunzătoare în raport cu funcţiile similare exercitate în cadrul celorlalte puteri ale statului.
În acest context, coeficientul aferent funcţiei de preşedinte al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nu poate fi inferior coeficienţilor prevăzuţi pentru funcţiile de conducere de rang echivalent din cadrul celorlalte autorităţi fundamentale ale statului. În mod corespunzător, întregul sistem de salarizare aplicabil judecătorilor, procurorilor şi magistraţilor-asistenţi, precum şi a celorlalte categorii profesionale din sistemul judiciar trebuie configurat într-o ierarhie coerentă şi proporţională, care să reflecte statutul constituţional al funcţiilor respective.
În acest mod, proiectul reduce rolul constituţional al autorităţii judecătoreşti şi afectează exigenţa echilibrului instituţional dintre puterile statului, transformând într-o simplă declaraţie de principiu criteriile pe care chiar legiuitorul le consacră la nivel normativ.
Totodată, proiectul creează premisele unei influenţe excesive a puterii executive asupra statutului profesional şi a remuneraţiei personalului din sistemul judiciar. Astfel, elemente esenţiale ale sistemului de salarizare, precum valoarea de referinţă utilizată la stabilirea salariilor, metodologia de evaluare a funcţiilor şi criteriile de încadrare în grade salariale, sunt transferate în competenţa Guvernului, fără stabilirea prin lege a unor criterii obiective şi verificabile şi fără participarea instituţională a autorităţii judecătoreşti, respectiv a Consiliului Superior al Magistraturii.
Or, independenţa justiţiei presupune ca elementele esenţiale ale salarizării magistraţilor să fie stabilite prin lege, în mod previzibil şi obiectiv, fără posibilitatea unei intervenţii discreţionare a executivului.
2. Încălcarea garanţiilor constituţionale ale independenţei justiţiei prin afectarea independenţei financiare a magistraţilor (art. 124 alin. 3 din Constituţie)
Sub un prim aspect, în ceea ce priveşte puterea judecătorească, faptul că art. 205 alin. (2) teza a II-a din Legea nr. 303/2022 prevede că salarizarea judecătorilor şi procurorilor se stabileşte prin lege specială nu reprezintă doar o regulă formală de legiferare, ci este expresia unei garanţii instituţionale a independenţei autorităţii judecătoreşti.
În consecinţă, singura soluţie legislativă posibilă este adoptarea unei legi speciale de salarizare pentru sistemul judiciar, întrucât numai în acest mod poate fi garantat principiul independenţei financiare a judecătorilor şi procurorilor.
De altfel, art. 2 alin. (2) din Capitolul I prevede anumite excepţii de la aplicarea proiectului de lege, precum personalul din cadrul Băncii Naţionale a României, al Autorităţii de Supraveghere Financiară, al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei şi al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii. Astfel, cu atât mai mult, se impune legiferarea separată pentru puterea judecătorească.
Sub un al doilea aspect, proiectul aduce atingere garanţiilor constituţionale ale independenţei justiţiei, întrucât reduce în mod semnificativ nivelul remuneraţiei care constituie una dintre componentele esenţiale ale independenţei economice a magistraţilor.
Astfel, soluţiile normative propuse prin proiect nu asigură în mod efectiv realizarea exigenţei referitoare la garantarea unei reale independenţe economice a judecătorilor şi procurorilor. Modalitatea de stabilire a coeficienţilor de salarizare şi eliminarea unor componente salariale existente, fără o reflectare corespunzătoare în indemnizaţia de bază, conduc la diminuări semnificative ale veniturilor magistraţilor, estimate între aproximativ 15% şi 40%, respectiv chiar peste 40% în cazul unor funcţii de conducere.
În aceste condiţii, dispoziţia legală care consacră independenţa financiară riscă să rămână fără efect, întrucât proiectul instituie soluţii normative care conduc tocmai la diminuarea garanţiilor materiale menite să protejeze independenţa autorităţii judecătoreşti.
Totodată, mecanismul diferenţei salariale tranzitorii ridică probleme suplimentare din perspectiva protecţiei statutului financiar al magistraţilor. În ipoteza în care acest „drept salarial individual suplimentar salariului lunar” nu va fi avut în vedere la stabilirea bazei de calcul a pensiei de serviciu, efectul indirect al reglementării va consta într-o nouă diminuare semnificativă a cuantumului acesteia. O asemenea soluţie este de natură să afecteze nu doar nivelul remuneraţiei aflate în plată, ci şi garanţiile economice asociate statutului de magistrat după încetarea activităţii. Mai mult, într-un interval relativ scurt de timp ar urma să coexiste mai multe regimuri succesive de pensionare aplicabile magistraţilor, ultima reglementare conducând la reduceri semnificative ale cuantumului pensiei de serviciu în raport cu regimurile anterioare. Această lipsă de coerenţă legislativă afectează previzibilitatea statutului profesional şi diminuează garanţiile economice care constituie o componentă esenţială a independenţei justiţiei.
Or, independenţa justiţiei, consacrată la nivel constituţional, presupune nu doar garanţii de ordin funcţional, ci şi existenţa unei protecţii economice reale a magistraţilor, astfel cum rezultă atât din jurisprudenţa Curţii Constituţionale, cât şi din standardele europene în materie. Stabilitatea şi caracterul adecvat al remuneraţiei constituie garanţii esenţiale destinate protejării judecătorilor şi procurorilor împotriva oricăror forme de presiune sau ingerinţă din partea celorlalte puteri ale statului.
În consecinţă, intervenţia legislativă propusă este de natură să afecteze însăşi substanţa garanţiilor constituţionale ale independenţei justiţiei, consacrate de art. 124 alin. (3) din Constituţie, prin diminuarea nejustificată a nivelului de protecţie materială aferent statutului magistraţilor.
3. Încălcarea principiului securităţii juridice şi al protecţiei încrederii legitime (art. 1 alin. 3 şi alin. 5 din Constituţie)
Proiectul de lege nu se limitează la o simplă reformă salarială, ci produce efecte directe asupra statutului profesional personalului din sistemul judiciar.
Astfel, proiectul generează o ruptură semnificativă între statutul profesional al magistraţilor aflaţi în funcţie la data intrării în vigoare a legii şi al celor care vor accede ulterior în profesie. Dacă pentru prima categorie legiuitorul instituie mecanismul diferenţei salariale tranzitorii, menit să atenueze provizoriu efectele reducerii veniturilor, judecătorii şi procurorii numiţi ulterior vor fi salarizaţi exclusiv potrivit noii grile, fără a beneficia de nicio măsură compensatorie.
În aceste condiţii, pentru exercitarea aceleiaşi funcţii constituţionale, în aceleaşi condiţii de pregătire profesională, incompatibilităţi, interdicţii şi răspundere, se creează premisele existenţei unor regimuri juridice şi economice diferite în interiorul aceleiaşi categorii profesionale. Mai mult, nivelul de salarizare aplicabil noilor generaţii de magistraţi este de natură să afecteze atractivitatea profesiei şi capacitatea sistemului judiciar de a recruta candidaţi cu o pregătire profesională corespunzătoare, aspect care produce efecte directe asupra funcţionării autorităţii judecătoreşti pe termen lung.
Or, deşi legiuitorul beneficiază de o marjă de apreciere în configurarea politicilor salariale, aceasta nu poate conduce la diminuarea substanţială a statutului profesional al magistraţilor şi la crearea unei rupturi între generaţiile succesive de judecători şi procurori, în lipsa unor motive obiective şi rezonabile care să justifice o asemenea diferenţiere.
Prin eliminarea unor asimilări salariale consacrate de legislaţia în vigoare şi prin repoziţionarea anumitor funcţii pe paliere inferioare în ierarhia profesională şi salarială, proiectul afectează stabilitatea statutului juridic anterior recunoscut de legiuitor.
Această critică este deosebit de evidentă în cazul magistraţilor-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pentru care noua reglementare nu produce doar efecte salariale, ci modifică însăşi poziţionarea profesională a funcţiei în cadrul sistemului judiciar.
Or, asimilarea unei funcţii cu un anumit grad profesional nu reprezintă exclusiv o modalitate de determinare a cuantumului salarizării, ci exprimă un statut profesional dobândit în considerarea atribuţiilor efectiv exercitate. Aşadar, orice modificare radicală a acestui statut trebuie să fie justificată prin motive obiective şi proporţionale iar, în lipsa unei asemenea justificări, sunt afectate principiile securităţii juridice şi ale protecţiei încrederii legitime, componente ale art. 1 alin. (5) din Constituţie.
O situaţie similară se regăseşte şi în cazul asistenţilor judecătorului şi al specialiştilor IT din cadrul instanţelor şi parchetelor. Prin modificarea reperelor legale de salarizare şi raportarea acestora la funcţii inferioare în ierarhia profesională, proiectul nu produce doar efecte asupra cuantumului veniturilor, ci conduce la o repoziţionare a acestor funcţii pe un nivel inferior în cadrul sistemului judiciar. Or, în absenţa unei modificări a atribuţiilor, a condiţiilor de acces în funcţie sau a rolului instituţional al acestor categorii profesionale, o asemenea soluţie depăşeşte sfera unei simple opţiuni de politică salarială şi afectează statutul profesional anterior recunoscut de legiuitor.
Totodată, deşi proiectul urmăreşte atenuarea efectelor reducerilor salariale prin instituirea „diferenţei salariale tranzitorie”, mecanismul reglementat nu oferă o protecţie reală şi efectivă.
Orice evoluţie profesională a magistratului – promovare, ocuparea unei funcţii de conducere, trecerea într-o tranşă superioară de vechime sau transferul – poate conduce la pierderea acestei componente salariale şi la aplicarea integrală a noii grile de salarizare. În aceste condiţii, măsura are un caracter pur temporar şi iluzoriu, fiind de natură să afecteze previzibilitatea carierei şi securitatea raporturilor juridice.
4. Încălcarea principiului legalităţii şi a exigenţelor privind calitatea legii (art. 1 alin. 5 din Constituţie)
Proiectul conţine dispoziţii insuficient de clare, previzibile şi determinate, susceptibile să genereze incertitudine juridică în aplicare.
În mod particular, reglementarea „diferenţei salariale tranzitorii” nu precizează în mod suficient natura juridică a acestui drept, regimul său juridic ulterior datei de 31 decembrie 2031 şi nici efectele asupra altor drepturi derivate din salarizare, inclusiv asupra pensiei de serviciu, fiind neclară şi lipsită de previzibilitate, contrar exigenţelor privind calitatea legii, prevăzute de art. 1 alin. (5) din Constituţia României.
Deşi această prevedere este destinată să compenseze diminuările salariale generate de noua reglementare, în realitate măsura este golită de conţinut întrucât orice evoluţie firească în cariera magistratului (numirea într-o funcţie de conducere, revenirea pe o funcţie de execuţie după exercitarea unei funcţii de conducere, transferul, promovarea într-o funcţie de execuţie sau chiar trecerea într-o gradaţie ori treaptă superioară de vechime) determină încetarea plăţii acestei „diferenţe” şi aplicarea integrală a noului regim de salarizare.
În aceste condiţii, este evident că destinatarii normei nu vor mai avea niciun stimulent pentru promovarea în funcţii de execuţie sau pentru ocuparea unor funcţii de conducere, ceea ce riscă să conducă la blocarea efectivă a activităţii instanţelor şi parchetelor.
Limitarea acordării diferenţei salariale tranzitorii până la data de 31 decembrie 2031 ridică probleme din perspectiva previzibilităţii legii, întrucât prevede încetarea automată a acestui drept salarial fără a reglementa în mod clar efectele ulterioare asupra structurii salarizării beneficiarilor. În lipsa unor dispoziţii care să clarifice dacă această componentă salarială este absorbită în salariul de bază, eliminată integral sau înlocuită printr-un alt mecanism compensatoriu, norma generează incertitudine juridică şi afectează previzibilitatea raporturilor de serviciu.
Din această perspectivă, mecanismul analizat poate fi calificat ca o reglementare incompletă şi imprevizibilă a unei componente esenţiale a remuneraţiei, susceptibilă să contravină exigenţelor de claritate, coerenţă şi stabilitate a legii.
Totodată, proiectul nu stabileşte în mod direct valoarea de referinţă utilizată la determinarea salariilor, lăsând stabilirea acesteia în competenţa executivului, fără criterii obiective şi verificabile.
Astfel, valoarea de referinţă nu este determinată şi nici determinabilă pe baza unor criterii obiective prevăzute de lege, nefiind raportată la indicatori economici verificabili şi predictibili. În aceste condiţii, destinatarii normei nu pot cunoaşte în mod efectiv nivelul drepturilor salariale care urmează să le fie recunoscute şi nici evoluţia acestora în timp.
Or, salarizarea reprezintă un element esenţial al statutului profesional al personalului din sistemul judiciar, iar cuantumul acesteia trebuie să rezulte din lege, nu din opţiuni ulterioare ale autorităţii executive. În lipsa stabilirii elementelor concrete de calcul, legea nu permite determinarea efectivă a salariilor şi afectează posibilitatea realizării unei evaluări reale a impactului normativ al reformei propuse.
Pe de altă parte, proiectul transferă către Guvern competenţa de a aproba metodologia de evaluare a funcţiilor şi intervalele de punctaj aferente gradelor salariale, deşi aceste elemente influenţează în mod direct poziţionarea funcţiilor în ierarhia salarială şi nivelul concret al remuneraţiei.
Or, criteriile de evaluare a funcţiilor şi mecanismele de ierarhizare salarială reprezintă elemente esenţiale ale regimului juridic al salarizării şi trebuie stabilite prin lege, în mod clar şi previzibil. Lăsarea acestora la latitudinea executivului afectează accesibilitatea şi previzibilitatea normei, întrucât destinatarii legii nu pot cunoaşte în mod efectiv modalitatea în care vor fi evaluate funcţiile şi impactul acestei evaluări asupra salarizării.
În acelaşi sens, dispoziţiile art. 9 privind structura gradelor salariale şi grila de salarizare nu stabilesc cu suficientă claritate relaţia dintre criteriile de evaluare, gradele salariale şi coeficienţii aplicabili, trimiţând la mecanisme şi acte normative ulterioare aflate în competenţa mai multor autorităţi. În aceste condiţii, legea nu oferă un cadru normativ complet şi predictibil, fiind susceptibilă să contravină exigenţelor care decurg din art. 1 alin. (5) din Constituţie.
5. Încălcarea principiului egalităţii şi a criteriului diferenţierii obiective a salarizării (art. 16 alin. 1 din Constituţie)
Proiectul de lege instituie diferenţe de tratament juridic care nu sunt fundamentate pe criterii obiective şi rezonabile şi care nu reflectă complexitatea activităţii efectiv desfăşurate.
În primul rând, mecanismul „diferenţei salariale tranzitorii” este de natură să creeze o diferenţiere semnificativă între magistraţii aflaţi în prezent în funcţie şi cei care vor accede ulterior în profesie. Astfel, judecătorii şi procurorii aflaţi în activitate la data intrării în vigoare a legii beneficiază de o protecţie salarială suplimentară, în timp ce magistraţii numiţi ulterior vor fi salarizaţi exclusiv potrivit noii grile, fără a beneficia de acest mecanism compensatoriu. În consecinţă, pentru exercitarea aceleiaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de pregătire profesională, incompatibilităţi, interdicţii şi răspundere, se ajunge la existenţa unor regimuri salariale diferite chiar în aceeaşi perioadă de timp, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă.
Acest mecanism este susceptibil să genereze şi situaţii discriminatorii între persoane aflate în condiţii identice de funcţie, grad profesional, vechime şi atribuţii. În concret, magistraţi care exercită aceeaşi funcţie şi au aceeaşi vechime pot beneficia de venituri diferite exclusiv în funcţie de momentul promovării, transferului, delegării, detaşării sau al încadrării într-o anumită gradaţie. De asemenea, evoluţia firească în carieră poate conduce paradoxal la diminuarea veniturilor, inclusiv în cazul promovării la instanţe superioare ori al ocupării unor funcţii de conducere.
Totodată, relevanţă sub acest aspect prezintă şi situaţia magistraţilor-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie care, prin soluţia propusă, sunt plasaţi pe un nivel salarial inferior, deşi exercită atribuţii specifice instanţei supreme, participând la soluţionarea cauzelor aflate în competenţa acesteia şi la redactarea hotărârilor judecătoreşti. Proiectul creează şi un tratament juridic diferenţiat în raport cu magistraţii-asistenţi din cadrul Curţii Constituţionale, care îşi păstrează actuala poziţionare salarială.
În acelaşi timp, proiectul uniformizează componenta salarială aferentă funcţiilor de conducere exercitate la niveluri jurisdicţionale diferite, reducând relevanţa diferenţelor obiective determinate de competenţa, responsabilitatea şi poziţia instituţională a funcţiilor respective. În acest mod sunt generate incoerenţe în raport cu funcţii similare sau asimilate existente în cadrul sistemului judiciar.
În plus, abrogarea indemnizaţiilor acordate pentru delegare şi detaşare exclusiv în cazul magistraţilor, în condiţiile menţinerii unor reglementări similare pentru alte categorii profesionale, ridică probleme suplimentare din perspectiva principiului egalităţii în drepturi.
Funcţionarea unui număr semnificativ de instanţe şi parchete depinde de posibilitatea delegării sau detaşării temporare a magistraţilor, în condiţiile în care asemenea măsuri pot fi dispuse numai cu acordul persoanelor vizate. În lipsa unor mecanisme remuneratorii adecvate, eficienţa acestor instrumente administrative este serios afectată, cu consecinţe directe asupra funcţionării serviciului public al justiţiei.
6. Încălcarea principiului proporţionalităţii
Reducerile salariale rezultate din aplicarea proiectului au un caracter vădit disproporţionat în raport cu scopul urmărit de legiuitor.
În cazul anumitor categorii profesionale, diminuarea veniturilor depăşeşte 40%, din nivelul indemnizaţiilor aflate în plată.
Or, chiar dacă legiuitorul dispune de o marjă de apreciere în configurarea politicilor salariale, aceasta nu este nelimitată. Reducerea drastică a nivelului de salarizare, în lipsa unei justificări obiective şi rezonabile, depăşeşte ceea ce este necesar pentru atingerea scopului declarat al reformei şi afectează în mod excesiv statutul constituţional şi profesional al personalului din sistemul judiciar.
7. Încălcarea principiului ierarhizării funcţiilor judiciare şi a criteriului nivelului instanţei sau parchetului
Proiectul de lege afectează coerenţa ierarhiei funcţiilor judiciare prin uniformizarea nejustificată a componentei salariale aferente funcţiilor de conducere şi prin diminuarea relevanţei criteriului nivelului instanţei sau parchetului.
Astfel, deşi soluţia legislativă păstrează formal structura actuală a reglementării, în sensul stabilirii indemnizaţiei de încadrare la nivelul indemnizaţiei maxime corespunzătoare instanţei sau parchetului unde este exercitată funcţia de conducere, mecanismul concret de salarizare diferă substanţial de cel aflat în vigoare. În prezent, majorările aferente funcţiilor de conducere sunt exprimate procentual şi diferenţiate în funcţie de nivelul instanţei sau parchetului, reflectând atât poziţia ierarhică a instituţiei, cât şi importanţa funcţiei exercitate.
În schimb, proiectul înlocuieşte acest sistem cu unul bazat pe coeficienţi ficşi, identici pentru funcţii de conducere exercitate la niveluri jurisdicţionale diferite. Ca efect, funcţiile de conducere exercitate la nivelul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, al curţilor de apel, tribunalelor sau judecătoriilor beneficiază de aceeaşi componentă salarială aferentă conducerii, independent de diferenţele obiective existente sub aspectul competenţei, complexităţii activităţii şi poziţiei constituţionale a instituţiei.
Or, o asemenea reglementare este de natură să afecteze coerenţa ierarhiei funcţiilor judiciare. În lipsa unei diferenţieri corespunzătoare, funcţiile de conducere exercitate la niveluri distincte ale sistemului judiciar tind să fie tratate similar din perspectiva componentei salariale aferente conducerii, deşi acestea presupun atribuţii, responsabilităţi şi exigenţe instituţionale fundamental diferite.
8. Încălcarea criteriilor legale de ierarhizare a funcţiilor prin necorelarea salarizării cu complexitatea, responsabilitatea şi experienţa profesională
Proiectul de lege nu asigură o corelare reală între nivelul de salarizare şi criteriile pe care chiar legiuitorul le consacră drept fundament al sistemului de remunerare, criterii care justifică diferenţierea funcţiilor în cadrul sistemului judiciar, respectiv complexitatea atribuţiilor, nivelul de responsabilitate, experienţa profesională, stabilitatea în funcţie, riscurile profesionale şi gradul de solicitare specific activităţii desfăşurate.
Deşi art. 3 din Capitolul VIII al Anexei nr. V consacră aceste elemente ca factori determinanţi ai salarizării, analiza coeficienţilor propuşi relevă că acestea nu sunt valorificate în mod corespunzător în construcţia grilei salariale. Astfel, diferenţele dintre funcţii, grade profesionale şi niveluri de vechime nu reflectă complexitatea activităţii desfăşurate, importanţa atribuţiilor exercitate sau experienţa profesională acumulată.
Această lipsă de corelare este evidentă atât în cazul magistraţilor, cât şi al celorlalte categorii profesionale care participă la înfăptuirea actului de justiţie. Cu titlu exemplificativ, proiectul nu valorifică în mod adecvat activitatea magistraţilor-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, nu reflectă în mod corespunzător rolul şi responsabilităţile personalului auxiliar de specialitate şi ale personalului conex şi conduce la diminuări semnificative ale salarizării specialiştilor IT, fără ca aceste soluţii să fie justificate prin modificarea atribuţiilor, a responsabilităţilor sau a condiţiilor de exercitare a funcţiilor respective.
În aceste condiţii, proiectul este de natură să afecteze coerenţa sistemului de salarizare şi să genereze dezechilibre între funcţii şi categorii profesionale care participă la realizarea actului de justiţie. Totodată, lipsa unei valorizări adecvate a experienţei profesionale, a stabilităţii în funcţie şi a responsabilităţilor specifice riscă să afecteze atractivitatea profesiilor din sistemul judiciar şi capacitatea acestuia de a asigura recrutarea şi menţinerea personalului calificat.
Or, în măsura în care chiar legiuitorul a consacrat complexitatea activităţii, răspunderea funcţiei, riscurile profesionale, solicitarea neuropsihică şi importanţa socială a activităţii drept criterii fundamentale de salarizare, acestea trebuie să se regăsească în mod efectiv şi proporţional în structura coeficienţilor de salarizare, pentru a asigura coerenţa şi raţionalitatea reglementării.
