Consilier de stat în Guvernul Cîţu a primit o pensie specială de peste 130.000 de lei în 2020

Laszlo Borbely (Epoch Times România)
Andrei Popescu
01.07.2021

Pensia specială a lui Laszlo Borbely, consilier de stat în Guvernul Cîţu, a crescut de la 95.000 de lei în 2019 la peste 131.000 de lei în 2020, adică cu aproximativ 40%. În plus, pensia sa obişnuită, pe bază de contributivitate, a crescut la rândul ei masiv, de la 46.000 de lei în 2019 la 72.000 de lei în 2020, relatează Newsweek.

Totodată, din ultima declaraţie de avere a consilierului mai aflăm că salariul acestuia de la Guvern este de 116.000 de lei pe an, la care se adaugă 18.000 de lei indemnizaţia de membru al Consiliului de Administraţie al Radiocom.

Prin urmare, în total, în 2020, statul român i-a achitat lui Borbely, care a deţinut funcţia de ministru al Mediului în timpul guvernărilor Boc şi Ungureanu, aproximativ 29.000 de lei pe lună.

De asemenea, începând cu anul 2017, consilierul deţine un Lexus NX300H, al cărui preţ de pornire depăşeşte pragul de 50.000 de euro.

Potrivit sursei citate, Direcţia Naţională Anticorupţie a încercat de două ori, în 2012 şi în 2015, să-i ridice fostului ministru imunitatea pentru a-l ancheta pentru trafic de influenţă. Totuşi, de fiecare dată, parlamentarii majorităţii pesediste, plus UDMR, l-au protejat.

În schimb, procesul presupuşilor săi complici a mers mai departe, iar aceştia au fost condamnaţi. Astfel, în noiembrie 2016, Szepessy Szabolcs, fost consilier al lui Laszlo Borbely în perioada în care acesta era şef la Mediu, a fost condamnat la doi ani şi şase luni cu executare pentru complicitate la trafic de influenţă şi complicitate la cumpărare de influenţă.

Reamintim că, în martie 2017, după ce UDMR nu l-a mai menţinut pe listele pentru Legislativ, Laszlo Borbely a fost numit consilier de stat în aparatul premierului Sorin Grindeanu, în fruntea Departamentului de Dezvoltare Durabilă, pe care-l conduce şi acum, în guvernarea Cîţu.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor