Vă invităm să redirecționați către Epoch Times România cei 3,5% din impozitul pe venit (care altfel se duc la stat), online, fără drumuri la ANAF - apăsând butonul de mai jos.

Consilier al lui Putin îl invită pe Zelenski la Moscova pentru discuţii şi promite garanţii de securitate

Consilierul prezidenţial rus, Yuri Uşakov (Getty Images)
Redacţia
28.01.2026
Consilierul prezidenţial rus, Yuri Uşakov (Getty Images)
Redacţia
28.01.2026

Iuri Uşakov, consilier al liderului de la Kremlin, Vladimir Putin, a declarat că, dacă preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, doreşte să se întâlnească cu Putin, poate călători la Moscova.

Potrivit agenţiilor ruse de presă apropiate Kremlinului - TASS şi RIA Novosti - Uşakov a spus că Putin a afirmat în repetate rânduri că „dacă Zelenski este cu adevărat pregătit pentru o întâlnire, atunci, desigur, îl invităm la Moscova”.

Uşakov a promis, de asemenea, garanţii de securitate pentru Zelenski în cazul în care preşedintele ucrainean va vizita Moscova.

El a menţionat că posibilitatea unei întâlniri între Putin şi Zelenski a fost discutată de mai multe ori în timpul convorbirilor telefonice dintre preşedintele SUA, Donald Trump, şi liderul rus.

„Şi în timpul acestor conversaţii, Trump, în special, a sugerat să luăm în considerare această posibilitate”, a spus Uşakov, potrivit Ukrainska Pravda.

Anterior, ministrul de Externe al Ucrainei, Andrii Şîbiha, a declarat pentru European Pravda că Zelenski este pregătit să se întâlnească personal cu Putin pentru a soluţiona două chestiuni-cheie în cadrul negocierilor de pace – teritoriile şi controlul viitor al Centralei Nucleare de la Zaporojie.

Context

În septembrie 2025, Putin a precizat clar că nu va călători în altă parte pentru a purta discuţii cu Zelenski, dar că este dispus să se întâlnească la Moscova.

Sîbiha a descris propunerea lui Putin de a se întâlni cu Zelenski la Moscova drept „inacceptabilă”.

Ulterior, Zelenski a spus că invitaţia a fost o modalitate prin care Putin a încercat să tergiverseze o întâlnire. „Partenerii noştri americani ne-au informat că Putin m-a invitat la Moscova. Cred că, dacă vrei să împiedici desfăşurarea unei întâlniri, ar trebui să mă inviţi la Moscova”, a remarcat preşedintele ucrainean.

Vă invităm să redirecționați către Epoch Times România cei 3,5% din impozitul pe venit (care altfel se duc la stat), online, fără drumuri la ANAF - apăsând butonul de mai jos.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor