Conflictul din Gaza. Peste 60 de morţi şi zeci de răniţi în urma raidurilor israeliene

Israelul a lansat un nou val de lovituri aeriene mortale în Gaza (X - Screenshot)
Redacţia
03.07.2025

Zeci de palestinieni şi-au pierdut viaţa, joi, în urma unor atacuri aeriene israeliene asupra Fâşiei Gaza, potrivit unor surse locale palestiniene, transmite DPA.

Agenţia de ştiri palestiniană WAFA a raportat, citând surse medicale, că de la primele ore ale dimineţii, 63 de persoane au fost ucise. Multe dintre victime se aflau în aşteptarea ajutoarelor umanitare în diferite zone din enclavă.

Iniţial, nu a fost clar dacă persoanele vizate aşteptau livrări din partea Naţiunilor Unite sau ajutoare distribuite de controversata Fundaţie Umanitară din Gaza (GHF).

WAFA a mai relatat că 13 palestinieni au murit şi zeci au fost răniţi în urma unui atac aerian israelian care a lovit clădirea unei foste şcoli din oraşul Gaza, unde se adăposteau refugiaţi, potrivit aceleiaşi surse.

La solicitarea presei, armata israeliană a transmis că investighează informaţiile privind atacul asupra şcolii.

Un videoclip difuzat pe reţelele sociale palestiniene arată o clădire grav avariată în urma bombardamentului, însă autenticitatea imaginilor nu a putut fi confirmată în mod independent.

În paralel, armata israeliană a anunţat că forţele sale aeriene au atacat miercuri aproximativ 150 de ţinte în Fâşia Gaza, printre care membri ai unor organizaţii teroriste şi reţelele lor de tuneluri.

De asemenea, armata a precizat că, în urma unui atac cu rachete asupra teritoriului israelian, a lansat un raid aerian în Gaza, în care au fost eliminate persoanele considerate responsabile.

Afirmaţiile formulate de ambele părţi nu au putut fi verificate independent.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor