Conducerea SRI va fi audiată de parlamentari după finalizarea anchetei interne

Comisia de control SRI va audia conducerea interimară a Serviciului Român de Informaţii după finalizarea anchetei interne ce are loc în cadrul Serviciului în urma acuzaţiilor lansate public de Elena Udrea, a declarat duminică, pentru Mediafax, preşedintele Comisiei de control SRI Georgian Pop.
Georgian Pop, şeful comisiei de control SRI. (Facebook)
Loredana Diacu
02.02.2015

Comisia de control SRI va audia conducerea interimară a Serviciului Român de Informaţii după finalizarea anchetei interne ce are loc în cadrul Serviciului în urma acuzaţiilor lansate public de Elena Udrea, a declarat duminică, pentru Mediafax, preşedintele Comisiei de control SRI Georgian Pop.

Pop a mai declarat că după apariţia interviului acordat de Elena Udrea publicaţiei Hotnews - interviu în cadrul căreia fosta candidată la preşedinţie a lansat numeroase acuzaţii la adresa şefului interimar al SRI, Florian Coldea - a purtat, în calitate de preşedinte al Comisiei SRI, o discuţie pe acest subiect cu conducerea interimară a Serviciului.

Preşedintele Comisiei SRI Georgian Pop a menţionat că a solicitat în calitate de preşedinte al comisiei un punct de vedere oficial al Serviciului faţă de aceste acuzaţii.

Pop a mai declarat că, în mod standard, de fiecare dată când în spaţiul public apar acuzaţii la adresa Serviciului, rolul său este acela de a verifica acuzaţiile din punct de vedere al respectării legalităţii, în timp ce Serviciul îşi face propriile verificări interne, ceea ce se întâmpla şi în prezent, după acuzaţiile Elenei Udrea. Acest timp de verificare internă durează, de regulă, câteva zile.

Potrivit lui Georgian Pop, audierile Comisiei nu pot avea loc decât după finalizarea verificării interne standard, întrucât doar rezultatul acestor verificări constituie răspunsul instituţional şi oficial al instituţiei, iar dacă ar face aceste audieri acum, comisia nu ar obţine decât răspunsul unui singur om.

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, dând un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.



România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor