Concluzia postului de radio al Kremlinului, Vocea Rusiei: USL a acţionat într-un mod perseverent

Situaţia politică încordată din România continuă să atragă atenţia presei internaţionale, inclusiv a celei din Rusia. Astfel, în timp ce reprezentanţii UE critică acţiunile haotice, disperate şi nedemocratice ale Puterii din România, presa aservită guvernului de la Moscova laudă recenta "reuşită" a USL - de a obţine amânarea deciziei CCR referitoare la referendum.
Victor Ponta (Epoch Times România)
Liviu Şerbănescu
03.08.2012

Situaţia politică încordată din România continuă să atragă atenţia presei internaţionale, inclusiv a celei din Rusia. Astfel, în timp ce reprezentanţii UE critică acţiunile haotice, disperate şi nedemocratice ale Puterii din România, presa aservită guvernului de la Moscova laudă recenta "reuşită" a USL - de a obţine amânarea deciziei CCR referitoare la referendum.

"Evenimentele din ultimele zile au confirmat analizele pe care le-am prezentat anterior. USL a acţionat într-un mod perseverent şi a renunţat la atitudini defetiste, iar Curtea Constituţională a acţionat într-un mod deosebit de înţelept", relevă vineri Radio Vocea Rusiei, postul-purtător de cuvânt al guvernului de la Kremlin.

Mai mult, Vocea Rusiei a scris că "este foarte posibil ca cei 7,4 milioane de alegători care au votat pentru demiterea lui Traian Băsescu să fie satisfăcuţi de situaţia în care el va rămâne un preşedinte suspendat pe termen nedefinit".

Analiştii ruşi angajaţi la stat mai precizează că Traian Băsescu va sta „pe tuşă" timp de 40 de zile, aşteptând actualizarea listelor electorale şi nu se poate spune că decizia CCR este surprinzătoare, unicul aspect ciudat fiind alegerea dimensiunii perioadei de aşteptare - 40 de zile, nu 30 şi nu 50.

Vocea Rusiei mai precizează că, "începând de joi, timpul joacă împotriva lui Traian Băsescu. Fiecare zi îi va aduce informaţii despre rectificarea listelor de alegători şi apropierea momentului în care judecătorii de la CCR vor putea declara cu conştiinţa împăcată că referendumul a fost validat prin atingerea cvorumului".

"În fiecare zi, el va primi mesaje din interior şi din exterior, toate mesajele având o singură sugestie - demisia. În fiecare zi, tentaţia de a alege opţiunea demisiei de onoare va deveni mai mare. În fond, soarta i-a oferit lui Traian Băsescu o perioadă de timp în care el se poate obişnui cu necesitatea acestui act, concluzionează postul de radio rusesc pe site-ul sau", mai relevă jurnaliştii ruşi.

Speculaţii psihologice

"Aspectele legale şi politice ale deciziei judecătorilor de la CCR au fost analizate în presa din România, însă doar câţiva comentatori au desluşit aspectele psihologice ale situaţiei curente, opinează Vocea Rusiei. Patruzeci de zile constituie o perioadă foarte lungă, mult mai lungă decât pare la prima vedere.

Legile psihologiei nu pot fi anulate şi este imposibil ca suporterii lui Traian Băsescu să nu-şi schimbe atitudinea faţă de preşedintele suspendat. Puterea politică este o chestiune efemeră şi din această cauză omenirea a inventat simboluri care reamintesc celor din jur cine este masculul alfa, cine este şeful de trib, cine este căpitanul de navă etc.

Aceste simboluri funcţionează la nivel subconştient, transmit un mesaj de putere şi îndeamnă la respect sau obedienţă. În cazul funcţiei prezidenţiale, simbolurile puterii sunt palatul prezidenţial, telefoanele operative cu 'taste magice' etc.

Evenimentele din ultimele zile au confirmat analizele pe care le-am prezentat anterior. USL a acţionat într-un mod perseverent şi a renunţat la atitudini defetiste, iar Curtea Constituţională a acţionat într-un mod deosebit de înţelept

După două-trei săptămâni în care Traian Băsescu va continua să fie un preşedinte suspendat care nu are niciun fel de putere formală şi nu are nici simbolurile puterii, chiar şi PDL-iştii înflăcăraţi îl vor trata ca pe un lider de partid şi nu ca pe un preşedinte. Acest proces de degradare a statutului politic este inevitabil şi ireversibil", mai precizează Vocea Rusiei.

"Traian Băsescu trece prin cele cinci faze psihologice, caracteristice pentru un mare necaz: negarea, mânia, negocierea, depresia şi resemnarea. Pesemne, perioada negării şi mâniei s-a terminat, urmează negocierea. În funcţie de rezultatele negocierii, poate apărea depresia care se va finaliza prin resemnare.

Pe măsură ce se va apropia momentul decisiv al continuării procesului de la CCR, opţiunile de negociere de care dispune Traian Băsescu vor deveni din ce în ce mai restrânse, presiunile vor deveni din ce în ce mai semnificative, iar numărul susţinătorilor va descreşte continuu.

Se pare că foştii săi aliaţi de la Berlin îi sugerează prin intermediul Deutsche Welle că soluţia optimă ar fi demisia. Rămâne de văzut dacă Traian Băsescu va fi de acord cu această sugestie", mai susţin jurnaliştii care propagă ideile Kremlinului.

Misiune îndeplinită: Mesajul anterior către USL, de la Vocea Rusiei

Într-un articol apărut marţi în site-ul său, la două zile după referendum, Vocea Rusiei părea a-i dojeni pe liderii USL pentru că nu au reuşit să-l demită pe Băsescu:

"Echipa de la USL mai are şanse reale să-l demită pe Traian Băsescu, dar, pentru a reuşi, trebuie să acţioneze în forţă şi să renunţe la comportamentul defetist. Alternativ, nu au decât să se delecteze cu „coabitarea” cu un preşedinte care i-a declarat „puşcăriabili” şi să irosească imensul capital de susţinere populară pe care l-au acumulat în această perioadă."

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor