Complotul secret al elitelor globale împotriva alimentelor

Trăim vremuri uimitoare. Este aproape de neconceput să te gândeşti că există un război purtat împotriva alimentelor - o necesitate absolută şi incontestabilă a vieţii. Şi totuşi, iată-ne aici, pe marginea prăpastiei a ceea ce pare a fi o agendă catastrofală împotriva subzistenţei globale, afirmă un articol publicat de Lew Rockwell.

Aşadar, de unde această nouă ostilitate faţă de ceea ce ne ţine în viaţă?

Respiraţi adânc. Agricultura foloseşte azot şi, dintr-o dată, azotul este noul duşman în povestea încălzirii globale. Povestea este simplă: eliminaţi azotul, salvaţi lumea. Cu toate acestea, în numele "conservării", segmente întregi din producţia noastră alimentară sunt sub asediu.

Luaţi în considerare orezul - un aliment de bază pentru jumătate din populaţia lumii. Agenţii de renume susţin că "orezul este responsabil pentru aproximativ 10% din emisiile globale de metan", subliniind necesitatea urgentă de a reduce producţia sa. Dar care sunt consecinţele? Foamete pentru miliarde de oameni.

Priviţi Ţările de Jos pentru dovezi suplimentare. Fermierii olandezi, coloana vertebrală a unei naţiuni care este unul dintre principalii exportatori de carne şi produse agricole, sunt alungaţi de pe pământurile lor. Se estimează că un număr impresionant de 3.000 de ferme vor fi confiscate în următorii ani. Consecinţele dramatice sunt evidente, anual un număr de 20-30 de fermieri îşi pun capăt în mod tragic existenţei.

Nici Europa nu este străină de aceste decizii derutante. Comisia Europeană a dat undă verde unei strategii de despăgubire a crescătorilor de animale pentru oprirea activităţii în anumite zone - cu condiţia ca aceştia să nu-şi reia niciodată activităţile de creştere a animalelor. Implicaţiile sunt clare: o scădere a stocurilor de alimentele la nivel mondial şi o creştere inevitabilă a preţurilor.

Vă amintiţi de aventura nefericită a Sri Lankăi în agricultura 100% ecologică? Naţiunea insulară s-a confruntat cu un coşmar umanitar, cu un procent impresionant de 90% din populaţie adusă în pragul foametei.

Şi poziţia liderilor occidentali în ceea ce priveşte agricultura? Eric Utter o sintetizează perfect în American Thinker: "Atacul liderilor occidentali asupra agriculturii este şocant de neglijent. Este criminal". Mai ales când astfel de opinii ignoră în mod flagrant faptul că, deşi agricultura poate fi responsabilă pentru 33% din emisiile de gaze cu efect de seră din lume, ea susţine în acelaşi timp fiecare fiinţă umană de pe această planetă.

Organizaţii precum Forumul Economic Mondial promovează viziuni ale unui "viitor fără ferme", visând la o lume în care mâncarea este produsă în laboratoare sterile, iar oamenii sunt îngrămădiţi în centre urbane aglomerate. Aruncaţi moneda digitală în acest amestec distopic şi veţi avea formula supremă pentru dominaţia absolută.

În epoca noastră modernă, reţeta este simplă: inventaţi o criză, chiar dacă nu există niciuna.

Incitaţi tensiuni rasiale în rândul copiilor.

Anulaţi progresul realizat de femei de-a lungul deceniilor.

Înrăutăţiţi lipsurile şi manipulaţi masa monetară.

Abordaţi frontierele la întâmplare.

Condamnaţi anumite alimente, închideţi ferme sau incitaţi la războaie pentru a crea foamete.

Puneţi botniţă vocilor disidente prin etichetarea adevărului drept "dezinformare".

O tactică care aminteşte de Cloward şi Piven^*: creaţi o criză, apoi puneţi în aplicare măsuri severe pentru a aborda chiar acea criză.

Aprovizionarea noastră globală cu alimente este acum în pericol, datorită reacţiilor exagerate la această aşa-numită "problemă a azotului". Dar de ce această apatie? Sri Lanka, de exemplu, este o dovadă alarmantă a acestei abordări greşite.

Adevărul este că azotul este esenţial pentru metabolismul plantelor. Fără îngrăşăminte azotate comerciale, foametea a fost o realitate cumplită în multe colţuri ale lumii. Dacă evităm aceste îngrăşăminte, invităm în mod voluntar foametea să revină în vieţile noastre. Ideea dietelor cu insecte, a "rewilding-ului" şi a agriculturii organice ar putea suna avangardist, dar cu siguranţă nu vor satisface foametea globală.

Este evident că nu este vorba doar de combaterea schimbărilor climatice. În esenţa sa, este o încercare insidioasă de control.

În cuvintele profunde ale lui Ayn Rand, "Putem ignora realitatea, dar nu putem ignora consecinţele ignorării realităţii".

***

* - Potrivit Wikipedia, Strategia Cloward-Piven este o strategie politică definită în 1966 de către sociologii şi activiştii politici americani Richard Cloward şi Frances Fox Piven.

Cloward şi Piven, doi profesori la Şcoala de Asistenţă Socială a Universităţii Columbia, au prezentat o strategie într-un articol din mai 1966 în revista liberală The Nation, intitulat "The Weight of the Poor: A Strategy to End Poverty" (Greutatea săracilor: o strategie pentru a pune capăt sărăciei).

Cei doi afirmau că mulţi americani care erau eligibili pentru ajutor social nu primeau beneficii şi că o campanie de înscriere la ajutor social ar fi pus presiune pe bugetele locale, precipitând o criză la nivel statal şi local care ar fi fost un semnal de alarmă pentru guvernul federal, în special pentru Partidul Democrat.

Potrivit lui Cloward şi Piven, ar exista şi consecinţe secundare ale acestei strategii. Printre acestea s-ar număra: uşurarea situaţiei dificile a săracilor pe termen scurt (prin participarea acestora la sistemul de asistenţă socială); consolidarea sprijinului pentru Partidul Democrat la nivel naţional - atunci divizat de interese pluraliste (prin cultivarea de către acesta a electoratului sărac şi minoritar prin implementarea unei "soluţii" naţionale la sărăcie); şi scutirea guvernelor locale de sarcinile financiare şi politice oneroase ale asistenţei sociale publice (printr-o "soluţie" naţională la sărăcie).