Comorile lui Zambaccian
O lecţie de artă plastică
Sâmbătă, 27 aprilie, s-a relansat Muzeul Zambaccian, de pe strada cu acelaşi nume, nr. 21a. O zi frumoasă, îmbogăţită cu o extraordinară lecţie de artă către publicul de toate vârstele, dar mai cu seamă tineret.
Krikor H. Zambaccian s-a născut la 6 februarie 1889, la Constanţa, într-o familie armenească. Tatăl său era originar din Cezareea Capadociei şi s-a stabilit la Kiustenge, cum i se spunea pe atunci, în turceşte, Constanţei de astăzi. Krikor a avut primul contact cu arta la vârsta de 7 ani, odată cu 11 reproduceri după superbele statui antice, mărcile jubiliare ale Olimpiadei din anul 1896.
În adolescenţă, când vizita muzeele, viitorul mare colecţionar şi critic de artă prefera tablourile după subiectele lor, care îi evocau un sentiment, o scenă mitologică, un peisaj însorit sau nostalgic. S-ar spune că, pe atunci, încă bâjbâia. Astfel, la 16 ani, asculta Beethoven, Wagner şi alţi mari compozitori, fără să descopere geniul la Michelangelo, Velasquez sau Rembrandt.
Spirit negustoresc, dar şi plin de sensibilitate, Krikor achiziţionează într-o vară, anotimpul când la Constanţa veneau expoziţii ambulante de pictură, două acuarele de Gore Mircescu, pentru 20 de lei, şi o marină de Florian, pentru 50 de lei. Gândul de a procura cât mai multe opere de artă i-a revenit în 1906, cu prilejul Expoziţiei Jubiliare de la Palatul Artelor, unde erau expuse tablouri de Nicolae Grigorescu, lucrări de Verona, compoziţii de Vermont, alegorii ale lui Kimon Lughi.
Făcând parte dintr-o familie înstărită, Krikor îi cere tatălui său, cu ocazia acelei expoziţii, suma de 500 de lei, pentru un peisaj intitulat ”Seceriş”, şi, ca să-l convingă, îi arată cronicile din gazete. Anul următor, urmează cursurile Institutelor Superioare de Comerţ din Anvers, apoi la Paris, unde se familiarizează cu arta occidentală, fiind atras de impresionism, în mod deosebit de Cezanne.
În studenţie, vizitează muzee şi expoziţii, cumpără cărţi de artă şi începe să ia contact cu lumea artistică, frecventând conferinţele, saloanele literare şi cafenelele unde se adunau pictorii. În acest răstimp, îi cunoaşte pe pictorii Matisse, Dufy, Derain, Bonnard. Contactele cu aceştia şi cu alţi pictori îl ajută să înţeleagă şi să aprecieze arta contemporană.
Revenit în ţară în anul 1908, se preocupă de modernizarea fabricii părinteşti din Constanţa, întrerupând pentru scurt timp achiziţionarea de tablouri şi cărţi rare. Menţine însă legăturile cu tânăra generaţie de artişti din ţară, interesându-se de expoziţiile lor, aceştia fiind grupaţi, după primul război mondial, în Societatea Arta Română.
În timpul războiului, Zambaccian achiziţionase tablourile camaradului său apropiat de armată, pictorul I. Theodorescu-Sion, cât şi pe cele ale pictorului Camil Ressu. În perioada campaniei de denigrare a acestuia din urmă, Krikor şi-a pus de gând să-l sprijine şi moral şi material, solicitându-i artistului portretul tatălui său, al soţiei şi al lui însuşi.
Este interesat şi de alţi artişti, precum Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza, Ştefan Luchian, Iosif Iser, Theordor Pallady, Alexandru Ciucurencu, Ion Andreescu şi alţii. Frecventând mediile intelectuale şi artistice din Bucureşti, între anii 1920 şi 1950, a continuat să colecţioneze lucrări ale pictorilor consacraţi, dar şi ale unor tineri încă necunoscuţi. Nu se zgârcea, ci plătea sume considerabile pentru tablourile care îi plăceau, îmbogăţindu-şi colecţia de un desăvârşit bun gust.
Krikor H. Zambaccian a fost membru corespondent al Academiei Române. A scris monografiile lui Nicolae Grigorescu, Gheorghe Petraşcu, Nicolae Tonitza, precum şi volume de eseuri, printre care ”Pagini de artă” şi ”Însemnările unui amator de artă”. Pe lângă impresionanta sa colecţie, el a inventat conceptul de consignaţie de artă, deschizând primul magazin de acest tip, în Bucureşti, pe Calea Victoriei, devenit Romarta, adică ”Arta Română”.
Muzeul care îi poartă numele a fost inaugurat în anul 1947, iar pe lângă piesele expuse, Krigor Zambaccian a donat statului român şi clădirea. Casa împătimitului colecţionar a fost proiectată de arhitectul C. D. Galin, fiind special concepută nu doar ca spaţiu de locuit, ci şi ca spaţiu expoziţional pentru opere de artă. Această casă era deschisă o zi pe săptămână publicului amator de artă, încă de la terminarea construcţiei, în anul 1942.
Clădirea a fost extinsă în 1957, pentru a mări spaţiul expoziţional. După marele cutremur din anul 1977, deşi nu se produsese nicio deteriorare detectabilă a clădirii, nesimţitul regim Ceauşescu a folosit pretextul pentru a încălca prevederile actului de donaţie şi a muta colecţia de la Muzeul Zambaccian la Muzeul Colecţiilor de Artă, nou înfiinţat, format din colecţiile unor mici muzee şi din colecţii de artă expropriate.
Colecţia lui Krikor Zambaccian a fost returnată casei istorice în anul 1992, iar muzeul a fost redeschis. În 2008, Muzeul Zambaccian a fost închis timp de opt luni pentru renovare-restaurare, fiind redeschis în acelaşi an, în luna noiembrie.
Pictorii români reprezentaţi aici sunt: Theodor Aman, George Demetrescu Mirea, Nicolae Grigorescu, Ion Andreescu, Camil Ressu, Gheorghe Petraşcu, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, Iosif Iser, Nicolae Dărăscu, Alexandru Ciucurencu, Theodor Pallady, Lucian Grigorescu, Henri Catargi, Horia Damian, Alexandru Moser Padina, Vasile Popescu, Ion Ţuculescu şi Corneliu Baba.
În Muzeul Zambaccian se află sculpturi de Constantin Brâncuşi, Cornel Medrea, Miliţa Petraşcu, Dimitrie Paciurea şi Frederic Storck.
Tot aici, pot fi văzute lucrări ale pictorilor francezi – Eugene Delacroix, Pierre Bonnard, Cămile Corot, Paul Cezanne, André Derain, Raoul Dufy, Marquet Albert, Henri Matisse, Camille Pissaro, Pierre-Auguste Renoir şi Maurice Utrillo – precum şi piese ale altor doi pictori care au lucrat în Franţa: spaniolul Pablo Picasso şi englezul Alfred Sisley.
Krikor H. Zambaccian a încetat din viaţă la 18 septembrie 1962.
Cele mai multe informaţii cu privire la viaţa şi activitatea colecţionarului le-am preluat de la dr. Elena Ciocoiu, cea care a ţinut sâmbătă, la relansarea Muzeului Zambaccian, o adevărată lecţie de artă, urmărită cu mare atenţie de vizitatori. Toţi, captivaţi de informaţiile prezentate, i-au mulţumit la plecare. Dr. Elena Ciocoiu este colaboratoarea Muzeului Zambaccian, desfăşurându-şi activitatea în principal la Secţia de Educaţie a Muzeului Naţional de Artă al României.
Krikor Zambaccian a fost prieten bun nu numai cu artişti plastici ci şi cu alţi mari oameni de cultură, printre care şi cu G. Călinescu, care îl şi alege ca personaj al celebrului său roman ”Bietul Ioanide”, apărut în 1953. Negustorul şi colecţionarul de artă din roman este tot armean, şi se numeşte Saferian Manigomian, având unele trăsături comune cu Zambaccian.
Iată, surprinsă în acest roman, atmosfera vizitelor la primitoarea gazdă: ”Pe masă erau ceşti de porţelan ornamentate cu dragoni albaştri (ceramică autentic orientală) pentru ceai, precum şi largi feligene pentru cafea, căci ”ceaiul” lui Saferian era eclectic. În farfurii, la mijloc, erau expuse şi unele gustări. Mai multe erau tăvile cu migdale, stafide, năut, smochine şi un fel de corăbioare. El, Saferian, nu bea ceai, ci cafea, iar între două cafeluţe mânca migdale. Odaia avea un mobilier de sufragerie în lemn sculptat de o complicaţie fantastică.
Bufetul în special bătea recordul. Era un bufet obişnuit, cu un cat superior aplicat peste un parter, însă în dimensiuni aşa de mari, încât servitoarea nu putea ajunge cu mâna la cheia uşii de sus şi se urca pe un scaun. Sculptura lui cu ecusoane, frunze şi volute era înrudită cu aceea a pupitrelor şi jeţurilor din bisericile baroce occidentale, mai frenetică totuşi, de un ţesut indiscernabil.
Atenţia musafirilor, care sorbeau fie ceai, fie cafea, era îndreptată asupra unei mobile de lemn. Aceasta era un pendul, extravagant ca tot interiorul lui Saferian. Un artist francez îl construise pentru un bogătaş din Siria, făcând toate hatârurile cumpărătorului, fără a putea să iasă din sfera unui anume înnăscut bun-gust. Printr-o întâmplare oarecare, pendulul intrase acum în proprietatea lui Saferian”.
Ce colecţionari extraordinari erau pe vremuri! Poate c-ar fi bine, pentru o mai bună familiarizare cu uimitoarea epocă interbelică a României, îndeosebi a Bucureştiului, vizitatorii Muzeului Zambaccian să (re-)citească şi romanul ”Bietul Ioanide”...
