Comoara pierdută de pe nava Costa Concordia

Experţii consideră puţin probabilă recuperarea bunurilor rămase pe nava naufragiată estimate la aproximativ 10 milioane de euro.
Epoch Times România
20.01.2012

Experţii consideră puţin probabilă recuperarea bunurilor rămase pe nava naufragiată estimate la aproximativ 10 milioane de euro. 'Am pierdut tot ce aveam: bani, haine şi o cameră foto care m-a costat 3.000 de euro', se plânge Juan Quevedo, unul din supravieţuitorii dezastrului, notează vineri ziarul La Razon.

Părerea lui este împărtăşită de cei 3.000 de pasageri aflaţi la bordul pachebotului. În cabine a rămas o adevărată comoară care se adaugă operelor de artă care decorau spaţiile amenajate publicului. Doar în numerar şi bijuterii, de la călători şi magazinele de la bord, au rămas 10 milioane de euro, potrivit estimărilor presei italiene.

Deşi pe nava Costa Concordia toate plăţile se făceau cu cardul de credit, se estimează că fiecare pasager avea asupra lui circa 1.000 de euro în numerar pentru a acoperi costul diferitelor escale. La această sumă trebuie adaugaţi banii din dotarea navei. Bijuteriile şi ceasurile de aur pe care pasagerii le afişau la seratele luxoase sunt estimate la alte 3 milioane de euro. Plus alte două milioane la care sunt estimate bijuteriile aflate în magazinele de la bordul navei.

O altă comoară de pe Costa Concordia este reprezentată de cele 6.000 de opere de artă contemporană şi antichităţi, toate inspirate din mediul marin şi din înţelegerea (concordia) dintre popoare. Nu toate creaţiile erau originale, dar exista un mare număr de piese de valoare, precum cele ale spaniolilor Javier Garcerŕ şi Jordi García Pons. Ideea de a umple vasele de croazieră cu opere de artă îi aparţine consilierului naval care a bătut la uşa mai multor academii de artă europeană pentru a decora nava. Pe lângă cele 4.500 serigrafii, pachebotul era decorat cu 286 tablouri şi 42 de sculpturi originale, realizate de 40 de artişti contemporani.

Sunt puţine posibilităţile reale de recupera comoara de pe Costa Concordia. Depinde de cum vor fi realizate operaţiunile de recuperare a navei. Dacă experţii reuşesc să o îndrepte şi să o pună pe linia de plutire, s-ar putea ca unii pasageri să-şi recupereze obiectele lăsate în cabine. Dacă nava va fi tăiată în bucăţi, atunci nu se mai poate recupera nimic, explică Max Iguera, reprezentantul lui Smit Salvage, compania cu cele mai mari şanse de a se ocupa de recuperarea epavei.

Între timp, scafandrii poliţiei italiene căută cutia de valori a căpitanului, Francesco Schettino, în încercarea de a aduce noi probe în ancheta realizată de Procuratura din Grosseto care este în plină desfăşurare. Scafandrii încearcă să pătrundă în cabina comandantului care se afla în partea dreaptă a prorei. Ei încearcă, totodată, să ajungă la dischetele şi la orice material informatic aflat în sala de comandă.

Dimineaţă, ei au făcut fotografii şi înregistrări video pentru a verifica ruta urmată de navă şi a stabili cu exactitate punctul precis al impactului. Operaţiunile poliţiei au fost reluate după ce cu o zi în urmă au fost întrerupte ca urmare a faptului că nava s-a mişcat.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor