Comisarul european Adina Vălean a apreciat agenda promovată de autorităţile de la Chişinău
alte articole
Proiectele de infrastructură de pe agenda UE-Moldova, consolidarea conectivităţii transportului la sistemul european şi asistenţa de care Republica Moldova are nevoie pentru a răspunde la problemele imediate cu care se confruntă cetăţenii, au fost discutate de preşedintele, Maia Sandu, în cadrul întrevederii cu Adina Vălean, Comisarul european pentru transporturi care s-a aflat într-o vizită la Chişinău.
Şefa statului a menţionat că Republica Moldova îşi doreşte un format de cooperare mai ambiţios pentru transporturi la nivel bilateral, dar şi regional, care să răspundă nevoilor ţării şi să completeze eforturile naţionale.
„Interesul nostru e să extindem şi să aprofundăm cooperarea cu UE în domeniu, inclusiv în ceea ce priveşte siguranţa aeriană, securitatea maritimă şi mobilitatea durabilă”, a adăugat Maia Sandu.
Discuţia a vizat şi modul în care poate fi realizată conexiunea eficientă a R. Moldova la sistemul european, prin crearea unor coridoare strategice de transport.
În context, Preşedinta Maia Sandu a subliniat, ca priorităţi, dezvoltarea şi reabilitarea continuă, la standarde europene a reţelei de drumuri naţionale, investiţiile în infrastructura energetică şi digitalizarea.
Comisarul european pentru transporturi, Adina Vălean s-a mai întâlnit cu preşedintele Parlamentului, Igor Grosu şi premierul Natalia Gavriliţa.
După ce au trecut în revistă aspecte din domeniul transporturilor, oficialii s-au referit în special la urgentarea unei serii de proiecte în sectorul feroviar, maritim şi aviatic.
Adina Vălean a reconfirmat sprijinul UE pentru Republica Moldova, apreciind agenda promovată de autorităţile de la Chişinău şi anume orientarea către valorile europene şi avansarea procesului de modernizare a ţării.