Comemorarea a 18 ani de la Masacrul din Piata Tienanmen, de la 4 iunie 1989
Astazi se implinesc 18 ani de la masacrul din Piata Tienanmen, de la 4 iunie 1989. La acea data, in China, civililor care cereau respectarea drepturilor omului li s-a raspuns prin teava tancurilor. Oameni nevinovati, a caror unica "arma" era disperarea ca traiesc sub un regim non-democrat, care le anihileaza orice drept elementar la viata, la credinta, la libera exprimare, au murit sub senilele tancurilor sau impuscati de asa numita "armata populara".
Cei mai multi dintre ei erau studenti. Sute de tineri au platiti cu viata "crima" de a cere democratizarea Chinei. La acea vreme tara era condusa de Deng Xiaoping, criminalul comunist care a ordonat armatei sa elibereze Piata Tienanmen cu forta. A urmat masacrul.
La 17 aprilie 1989, zeci de mii de studenti s-au adunat spontan in Piata Tienanmen, din Beijing, locul central simbolic al natiunii, nemultumiti de moartea suspecta a lui Hu Yoabang, considerat un simbol al reformei politice si al luptei anticoruptie. In numele sau, studentii au cerut liebrtatea presei si alte reforme.
Demonstratiile au evoluat in Beijing si s-au raspandit si in alte orase si universitati. Muncitori si oficiali s-au unit pentru a-si exprima nemultumirea privind inflatia, salariile, lipsa locuintelor. Liderii comunisti s-au temut ca demonstratiile vor duce la haos si revolta.
La 22 aprilie, mai mult de 100000 de studenti universitari s-au reunit la comemorarea lui Hu Yoabang, care avea loc la Marea Casa a Poporului. Trei studenti au inmanat o petitie si au cerut sa aiba o intrevedere cu Li Peng, premierul Chinei la acea vreme. Acesta insa nu a raspuns. In zilele urmatoare studentii au boicotat cursurile si s-au organizat intr-o uniune neoficiala a studentilor.
In absenta secretarului general al partidului, Zhao Ziyang, care efectua o vizita in Coreea de Nord, premierul face o sedinta cu biroul politic ai carui membrii erau total impotriva studentimii. Cu totii l-au facut pe Deng Xiaoping sa creada ca miscarea studenteeasca era menita sa il inlature pe acesta de la conducerea partidului. Ca rezultat, Deng considera ca a venit vremea sa ia atitudine in aceasta situatie. Erau constienti ca presa straina isi facea datoria publicand imagini de la demonstratii, dar singurul lor gand era sa stopeze protestele si sa aduca studentii inapoi in salile de curs.
Protestatarii insa erau din toate categoriile sociale, batrani, copii, membrii ai marinei militare, doctori, asistente, oameni de stiinta, soldati, cu totii mai putin liderii partidului comunist.
La 4 mai, studentii demonstranti au marcat cea de-a 70-a aniversare de la “Miscarea 4 Mai” din 1919 ce avusese loc in aceeasi Piata Tienanmen. Ei au promis insa ca se vor intoarce in clase in ziua urmatoare dar intentionau sa faca presiuni pentru realizarea reformelor. Unii dintre ei planuiau alte demonstratii si o greva a foamei. In acelasi timp in interiorul partidului tensiunile cresteau, cauzate oarecum si de pregatirile pentru vizita “istorica” la Beijing al lui Mihail Gorbaciov, secretarul de atunci al partidului soviet.
La 4 iunie 1989, la ora 1 a.m., Armata Populara de Eliberare ajungea in Piata Tienanmen, unde asteapta ordine de la guvern. Soldatilor li s-a spus sa nu deschida focul dar pe de alta parte insa li s-a ordonat sa elibereze piata pana la ora 6 a.m., fara nicio exceptie sau intarziere. Ei au facut o ultima oferta de amnistie miilor de studenti ramasi in piata, in cazul in care acestia vor pleca. Protestatarii insa au supus la vot: sa paraseasca piata sau sa ramana si sa faca fata consecintelor. Au fost nevoiti sa paraseasca locul atacati de catre soldati cu gaze lacrimogene.
Mai tarziu insa, alti oameni, despre care se crede ca erau parinti ai studentilor protestatari — au incercat sa reintre in Piata Tienanmen prin Bulevardul Chang-am. Soldatii le-au ordonat sa plece caci altfel vor deschide focul asupra lor. Potrivit martorilor, cetatenii nu au plecat, astfel ca armata a atras asupra lor cu munitie adevarata, secerand la pamant o multime de nevinovati.
Nimeni nu stie cati oameni au murit in realitate. Initial, Crucea Rosie chineza a raportat 2600 de morti, dar la foarte scurt timp a retractat declaratia sub imensa presiune facuta de catre guvernul comunist de la Beijing. Acesta a dat ca cifra oficiala 241 de morti, numar care includea si soldatii.
In dimineata zilei de 5 iunie, armata detinea complet controlul asupra Beijingului. La amiaza, cand coloana de tancuri se misca incet de-a lungul Bulevardului Chang’an catre Piata Tienanmen, un tanar neinarmat ce avea in mana doar o sacosa de plastic, a pasit inaintea tancurilor. Primul tanc a incercat sa il ocoleasca, dar tanarul s-a pus din nou in fata tancului. Au repetat aceasta manevra de mai multe ori, inainte ca tancul sa se opreasca in loc si sa isi inchida motoarele. Tanarul s-a catarat pe utilajul de lupta si a vorbit cu cel care il conducea, inainte sa de dea jos din nou. Imediat tanarul s-a indreptat rapid catre un grup neidentificat de omaeni, dupa care a disparut in multime.
Pana in ziua de astazi a ramas un mister cine era acel tanar si ce s-a intamplat cu el. In timp, pentru curajul sau deosebit, de a se fi pus in fata tancurilor, a fost “botezat” TANKMAN — omul tanc.
O cronica a evenimentelor de acum 18 ani din Piata Tienanmen din Beijing, poate fi citita accesand
In Comentariul 8 din lucrarea "9 Comentarii despre Partidul Comunist" se vorbeste despre faptul ca la 4 iunie 1989, "se intampla pentru prima data ca armata PCC sa ucida civili in public, cu scopul de a suprima protestul oamenilor impotriva delapidarii si inselaciunilor comise de oficialii guvernului si oamenii de afaceri, cu scopul de a suprima cererile de libertate a presei, de libertate a cuvantului si a adunarii. In timpul masacrului, pentru a instiga ura intre armata si civili, PCC chiar a inscenat incendierea vehiculelor militare si omorarea soldatilor, orchestrand tragedia in care Armata "Poporului” isi masacra propriul popor.
Dupa masacrul din Tienanmen in 1989 PCC a reintrat pe scena lumii ca avand o politica ingrozitoare in materie de drepturile omului. Istoria a dat PCC sansa sa aleaga: fie invata sa-si respecte poporul si sa-si imbunatateasca cu adevarat politica de drepturile omului; fie sa continue abuzurile drepturilor omului in interiorul Chinei, in timp ce se preface fata de lumea exterioara, pretinzand ca respecta drepturile omului pentru a scapa de condamnarea internationala.
Din pacate PCC, din cauza naturii sale ipocrite, a ales fara nici o ezitare cea de-a doua cale. A sustinut si strans la un loc un mare numar de oameni necinstiti dar talentati, din cercurile stiintifice si religioase, special alesi pentru a crea propaganda inselatoare peste mari si pentru a trambita progresul PCC in materie de drepturile omului. A scos o serie de aberatii de genul "dreptului la supravietuire”, sau drepturile la "adapost si hrana”. Cand oamenilor le este foame, n-au dreptul sa vorbeasca? Chiar daca cei infometati nu pot vorbi, ar fi permis ca cei care au mancat pe saturate sa vorbeasca in numele celor infometati? Apoi a incercat sa insele poporul chinez si democratiile vestice prin manipularea repetata a jocului de-a drepturile omului si a avut indrazneala sa spuna ca "suntem in mijlocul celei mai bune perioade pentru drepturile omului din China”.
Articolul 35 din Constitutia Chinei prevede ca cetatenii Republicii Populare Chineze au dreptul la exprimare, publicare, adunare, asociere, protest, si demonstratie. PCC se joaca pur si simplu cu cuvintele. Zeci de milioane de practicanti Falun Gong au fost privati de dreptul la constiinta, vorbire, publicare si adunare. N-au dreptul sa se apere, si chiar apelurile lor catre autoritatile superioare sunt considerate ilegale. In repetate randuri grupuri de civili au depus cereri pentru a demonstra in Beijing. Guvernul, in loc sa-si dea acordul, a arestat solicitantii. Politica "un stat, doua sisteme” pentru Hong Kong, declarata in Constitutia PCC, este de asemenea o capcana intinsa guvernului britanic si celor din Hong Kong de conducatorii comunisti. PCC vorbeste despre pastrarea sistemului democratic din Hong Kong timp de 50 de ani, insa a incercat sa unifice cele doua sisteme prin incercarea de a vota Articolul 23 al Legii de Baza, dupa doar 5 ani[7].
Noua gaselnita folosita amenintator de PCC este conceptul fals de "relaxare in vorbire” cu care incearca sa acopere scara controlului si monitorizarii pe care o exercita. Chinezii par acum sa spuna ce gandesc mai liber, iar Internetul face ca stirile sa circule mai rapid. PCC sustine deschis ca permite libertate de vorbire si destul de multi oameni chiar cred. Dar este complet neadevarat. PCC n-a devenit benevolent, ci mai degraba n-a putut opri dezvoltarea sociala si avansarea tehnologica. Sa analizam rolul pe care il joaca PCC in cazul Internetului: blocheaza website-uri, filtreaza informatia, monitorizeaza canalele de chat, controleaza email-urile si incrimineaza utilizatorii de internet. Tot ce face are o natura regresiva. Astazi, cu ajutorul unor capitalisti care dispretuiesc drepturile omului si constiinta, politia PCC a fost echipata cu aparate de tehnologie inalta cu ajutorul carora se poate monitoriza fiecare miscare pe care o fac utilizatorii de internet din interiorul unei masini de patrulare. Cum sa ne gandim ca PCC va progresa in privinta drepturilor omului cand avem dovada indecentei PCC, care comite fapte rele in plina zi — toate acestea chiar in contextul miscarii globale catre libertatea democratica? PCC a spus totul: "slabim spre exterior dar strangem intern”. Natura imorala a PCC nu s-a schimbat niciodata.
Pentru a-si crea o imagine buna la Comisia ONU de Drepturile Omului, in 2004 PCC a inscenat o serie de evenimente care chipurile "pedepseau sever abuzul drepturilor omului in China”. Dar aceste evenimente sunt doar pentru ochii strainilor, n-au nici o substanta, pentru ca cei care incalca cel mai rau drepturile omului sunt chiar PCC, fostul sau Secretar General Jiang Zemin, fostul secretar al Comisiei Politice si Judiciare Luo Gan, ministrul Zhou Yongkang, si Liu Jing din Ministerul de Securitate Publica. A cere acestor oameni sa pedepseasca abuzul drepturilor omului este ca si cum ai cere talharilor sa prinda hoti.
Se poate face comparatia cu un violator in serie, care, fara sa fie vazut, obisnuia sa atace 10 fete pe zi. Apoi, fiind prea multi oameni in preajma, el ataca doar o singura fata, in public. Se poate spune ca violatorul s-a schimbat in bine? Trecerea de la atacurile din spatele scenei la viol in public dovedeste doar ca violatorul este chiar mai josnic si nerusinat decat inainte. Natura violatorului in serie nu s-a schimbat; doar ca circumstantele nu-i mai permit sa-si comita crimele atat de usor.
PCC este exact ca acest violator in serie. Natura dictatoriala a PCC si frica sa instinctiva de a pierde puterea il determina sa nu respecte drepturile omului. Resursele umane, materiale si financiare folosite pentru a-i impodobi imaginea in materie de drepturile omului depasesc cu mult eforturile pe care le face pentru imbunatatirea reala a drepturilor omului. Faptul ca PCC a inceput sa comita omoruri la intamplare si persecutii in toata China este cea mai mare nenorocire a poporului chinez."
Pentru a va face o idee cat mai concreta privind istoria plina de suferinta a Chinei sub conducerea tiranica si sangeroasa a Partidului Comunist Chinez, puteti citi lucrarea 9 Comentarii despre istoria Partidului Comunist, accesand
(Articolul contine informatii preluate de la
