COD GALBEN de ploi torenţiale

După ce mai multe zone din ţară au fost măturate de ploi torenţiale însoţite de vânt puternic, departamentul ANM anunţă că acestea vor continua şi pe parcursul acestei zilei, inclusiv de-a lungul nopţii de vineri spre sâmbătă (13-14 septembrie)
(photos.com)
Epoch Times România
13.09.2013

După ce mai multe zone din ţară au fost măturate de ploi torenţiale însoţite de vânt puternic, departamentul ANM anunţă că acestea vor continua şi pe parcursul acestei zile, inclusiv de-a lungul nopţii de vineri spre sâmbătă (13-14 septembrie).

În timpul zilei se anunţă temperaturi maxime de 25 de grade, iar vântul poate sufla puternic dar izolat, cu viteze de 35 km/oră. Ploile vor avea şi caracter torenţial, iar în Moldova cantităţile de apă vor depăşi local 25 l/mp şi pe arii restrânse 50 - 60 l/mp.

Fenomene de instabilitate atmosferică au fost anunţate şi în această după-amiază în majoritatea regiunilor; izolat cantitatea de apă va fi de 30 - 35 l/mp în zona Carpaţilor Meridionali, în Oltenia, Muntenia şi Transilvania.

Departamenul ANM a transmis că există posibilitatea de ploi în noaptea de vineri spre sâmbătă, când precipitaţiile vor fi mai consistente în sud-estul ţării, respectiv în sudul Moldovei, Doborogea, Bărăgan şi Oltenia iar temperaturile vor scădea în jurul minimei de 18 grade. Au fost prezise de asemenea şi posibilitatea unor descărcări electrice. Pe parcursul zilei în capitală cerul va fi însorit, cu o temperatură maximă de 24 de grade şi o minimă de 13 grade în timpul dimineţii.

În zona litoralului vremea va continua să se răcească. Cerul va fi variabil iar pe timpul zilei vor mai fi condiţii de ploaie slabă. Vântul va sufla moderat cu intensificări, cu viteze ce pot atinge şi depăşi 65 - 75 km/h. Temperaturile vor fi cuprinse între 18 şi 23 de grade pe timpul zilei.

Administraţia Naţională Apele Române anunţă creşterea debitelor, ţinând cont de situaţia hidrometeorologică din ţară, precipitaţiile în curs, cât şi cele prognozate pe baza informaţiilor radar şi prognoza meteorologică pentru următoarele 12 ore.
România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor