Cine va găzdui dezbaterea cu Iohannis. Radu Tudor, Guran, Cristina Şincai şi Cristian Pârvulescu, printre invitaţi

Preşedintele României, Klaus Iohannis
Preşedintele României, Klaus Iohannis (presidency.ro)

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) a anunţat, într-un comunicat de presă publicat sâmbătă, că va găzdui, în data de 19 noiembrie, în Aula Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, dezbaterea electorală anunţată de preşedintele Klaus Iohannis, la care vor participa formatori de opinie, reprezentanţi ai mass-media şi politologi.

La SNSPA este rector Remus Pricopie, fost ministru al Educaţiei în Guvernul Ponta.

Potrivit surselor G4media.ro, printre invitaţi se numără jurnaliştii Moise Guran, Radu Tudor, Cristina Şincai şi politologul Cristian Pârvulescu.

Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative şi-a manifestat deschiderea de a asigura un spaţiu neutru de desfăşurare a unei dezbateri, în contextul apropierii celui de-al doilea tur al alegerilor prezidenţiale din România, pentru buna informare a opiniei publice şi pentru cultura democratică a societăţii româneşti. Având în vedere anunţul public al candidatului PNL de a organiza o dezbatere cu formatori de opinie, reprezentanţi ai mass-media şi politologi şi în urma dialogului cu echipa de campanie a candidatului Klaus IOHANNIS, propunerea SNSPA a fost agreată.

Evenimentul va avea loc marţi, 19 noiembrie 2019, într-un spaţiu neutru politic dar, în acelaşi timp, reprezentativ pentru societatea românească, respectiv în Aula Bibliotecii Centrale Universitare 'Carol I'.

Subliniem încă o dată importanţa comunicării publice oneste, deschise, echilibrate, care să atingă teme esenţiale privind modul în care funcţionează instituţiile politice din România, modul în care s-a derulat mandatul actual al Preşedintelui României, precum şi direcţiile şi priorităţile care pot contribui la viitorul ţării. Detaliile dezbaterii din 19 noiembrie vor fi comunicate public imediat după ce acestea vor fi agreate de toate părţile implicate în organizarea acestui eveniment”, a transmis SNSPA.

Reamintim că preşedintele Iohannis a anunţat, în conferinţa de presă de miercuri, o dezbatere “aşezată” fără contracandidatul său de la PSD Viorica Dăncilă.

„Înţeleg perfect nevoia, dorinţa de a avea o dezbatere reală, aşezată cu candidaţii din turul doi. Cum nu accept însă această dezbatere cu doamna Dăncilă de la PSD, voi organiza eu, împreună cu echipa mea, o dezbatere aşezată săptămâna viitoare, marţi seara, o dezbatere la care vor fi invitaţi să dezbată, împreună cu mine, mandatul pe care l-am încheiat, planul meu pentru mandatul pe care sper să îl obţin în continuare. Voi invita politologi, formatori de opinie, jurnalişti. Va fi o discuţie deschisă, aşezată, care cu siguranţă va fi pe placul românilor. Detalii despre această dezbatere pe care o vom organiza veţi primi de la echipa mea de campanie”, a afirmat Iohannis.

Şeful statului a explicat atunci de ce nu vrea o dezbatere cu şefa PSD:

„Doamna Vasilica Viorica Dăncilă, fost prim-ministru, dat jos prin moţiune de cenzură, a fost partea activă a tuturor mârlăniilor pesediste, a sprijinit activ încercările de acaparare a Justiţiei, a fost foarte activă când a fost vorba să facă zid împreună cu guvernul împotriva unor persoane cu probleme penale, fiindcă asta a fost uşor de văzut. A fost o persoană foarte activă în a guverna, pe scurt, împotriva românilor. Doamna Dăncilă este reprezentanta unui partid antidemocratic, nereformat care a guvernat împotriva românilor şi acum, iată, în campanie electorală mimează candidatul democrat şi se aşteaptă să fie tratată cu mare respect de toată lumea ca şi cum până acum ar fi apărat democraţia românească şi pe români.

Nu accept o dezbatere cu o astfel de persoană care reprezintă tot ce e mai rău în politica ultimilor ani din România. Nu pot să legitimez comportamentul mizerabil al PSD-ului din ultimii ani, acceptând o dezbatere cu candidata acestui PSD. Eu îmi doresc o Românie fără PSD şi ,ca să fiu bine înţeles, doresc o Românie fără PSD în structurile de conducere. Nu are decât PSD să stea în Opoziţie. Dacă vrea să se reformeze, dacă nu, nu, treaba lor! Eu lupt pentru o Românie Normală. În conceptul meu nu este loc pentru un astfel de PSD şi nu este loc pentru o dezbatere cu un astfel de candidat”.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale

Dacă v-a plăcut acest articol, vă invităm să vă alăturaţi, cu un Like, comunităţii de cititori de pe pagina noastră de Facebook.

alte articole din secțiunea Interne