Cine sunt "infamii complici ai Agresorului Europei democratice"? Vasile Bănescu: "inşi care promovează manipularea menită să orbească"

Vasile Bănescu, membru în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) şi fost purtător de cuvând al Bisericii Ortodoxe Române, le adresează critici celor care promovează dezinformarea şi manipularea „Agresorului Europei democratice”, menite să „orbească”.

Numindu-i „infami complici” pe cei care neagă atât existenţa războiului din Ucraina, cât şi propaganda şi acţiunile destabilizatoare din ţară venite de la „Agresor”, Bănescu îi acuză pe aceşti „indivizi” de lipsă de „imaginaţie morală” şi de nobleţe, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

În opinia fostului purtător de cuvânt, locul „nobilei imaginaţii morale” este ocupat de „ticăloşia prolifică”, „sfidarea moralei” şi „parvenirea cu orice preţ în sfera puterii politice”.

Redăm postarea lui Vasile Bănescu:

Imaginaţia morală şi absenţa ei tragică

Ceea ce le lipseşte infamilor complici cu deja manifestul Agresor al Europei democratice din care facem parte, inşi care după mai mult de 3 ani nu au încă dovezi irefutabile şi epistemologice despre războiul din Ucraina, care se prefac că acolo nu plouă cu rachete şi drone asupra civililor, că în Moldova şi România nu a existat şi nu există o gravă acţiune de destabilizare naţională prin propagandă şi dezinformare strident proruse, inşi care tac dezgustător pe tema uciderilor în masă comise de Agresor, este nobila „imaginaţie morală”. Nobleţea însăşi.

Indivizii care, total lipsiţi de ea, fie tac complice în momente cheie (atacuri odioase, sau, dimpotrivă, înfrângeri ale Agresorului), fie promovează sofistic sau pe faţă narativele mincinoase ale acestuia traduse prin dezinformare şi manipulare menite să orbească.

Inşi care nu au avut-o niciodată. Locul ei e ocupat de viziunea sordidă, dezumanizantă, a sfidării moralei, a trădării şi parvenirii cu orice preţ în sfera puterii politice edificate pe intrigi şi jocuri din întunecate culise.

Locul nobilei imaginaţii morale e preluat astfel de ticăloşia prolifică, exprimată sofistic sau agresiv-vulgar, totdeauna calomnios, totdeauna murdar.

Doi mari gânditori şi erudiţi filosofi politici, pe care complicii cu Agresorul nu-i pomenesc niciodată, cei mai mulţi din ignoranţă, câţiva de teama confruntării cu adevărul care le contrazice viaţa, au scris în mod esenţial despre „imaginaţia morală”:

Edmund Burke, în secolul 19, şi Russell Kirk, în secolul 20.

Primul în „Reflecţii despre Revoluţia franceză”, al doilea în „Mintea conservatoare”. În 2014, la editura Baroque Books & Arts, a apărut excepţionalul volum cu titlul „Imaginaţia morală” care conţine mai multe eseuri din opera lui Russell Kirk.

Ce spun în esenţă cei doi gânditori despre „imaginaţia morală”?

Edmund Burke (1729 – 1797):

„Imaginaţia morală este aceea care ne învaţă să iubim ordinea şi virtutea în formele lor concrete — în familie, în naţiune, în religie — nu în abstracţiuni seci.”

Pentru părintele fondator al conservatorismului, imaginaţia morală e un mod de a vedea lumea (socială şi politică) în cheia ordinii morale transcendente ca origine, imanente ca manifestare, ordine transmisă şi cultivată în timp, întrucât societatea omenească este „o comunitate morală vie, susţinută de simboluri, ritualuri, naraţiuni şi credinţe, un parteneriat nu doar între cei vii, ci şi între cei morţi şi cei nenăscuţi.”

Russell Kirk (1918 – 1994):

„Imaginaţia morală este acea putere a sufletului prin care omul înţelege că există o ordine morală obiectivă în univers, care transcende individul şi epocile, şi pe care el este chemat să o respecte şi să o întrupeze în viaţa personală şi comunitară.” „Imaginaţia morală este cea care permite omului să vadă dincolo de sine, să recunoască realitatea binelui şi să o traducă în viaţa comunităţii.”

A avea această imaginaţie înseamnă (şi) a-l privilegia pe celălalt cu atenţia ta morală, a-l include în ordinea vitală care structurează orice societate sănătoasă, ordine din care faci parte împreună cu el, aproapele tău, ordine pe care, în calitate de fiinţă morală, ar trebui să o respecţi, să o cultivi şi să o promovezi inclusiv public, distingând, prin acest tip de nobilă imaginaţie, între ceea ce face bine şi ceea ce face rău celuilalt, pentru care, în termeni levinasieni şi creştini, eşti şi trebuie să te simţi responsabil.

Această firească atitudine NU este „moralism” (duşmanul oricărei morale), aşa cum o denunţă şerpeşte ticăloşii complici cu Agresorul.

Imaginaţia morală rodeşte deplin în „claritatea morală” (discernământul detestat de mercenarii cu agendă destabilizatoare), virtute care operează onest separarea fermă şi igienică între contrarii cu imens impact în viaţa omenească, între termeni existenţiali precum bine şi rău, victimă şi călău, minciună şi adevăr, democraţie şi totalitarism, dreptate şi nedreptate, real şi fals, păstrându-se astfel echilibrul ordinii morale stricate de criminali, dictatori, monştri politici care aruncă lumea din când în când în iadul războiului şi al hecatombelor. Ordine morală poluată şi maltratată sub ochii noştri de propagandişti fără absolut niciun dumnezeu, adică fără ruşine, fără bunătate, fără nobilă umanitate.

Din fericire, adevărul obişnuieşte să iasă mereu la lumina împotriva căreia luptă cei ce iubesc mai mult întunericul. Priviţi de la înălţimea terapeutică a autenticului „stoicism creştin”, aceşti groteşti luptători cu realitatea se văd exact aşa cum sunt: extrem de mici, neputincioşi şi „colosal de trecători”.