Cine ar putea stopa o finală între Sinner şi Alcaraz la US Open

Liderul mondial Jannik Sinner şi Carlos Alcaraz (locul 2 ATP) s-ar putea întâlni în finala turneului de Grand Slam US Open. Această ipotetică finală ar putea fi a treia finală consecutivă de Grand Slam între cei doi.
Însă Vincenzo Santopadre, fostul antrenor al lui Matteo Berrettini, consideră că Taylor Fritz sau Ben Shelton ar putea împiedica această confruntare. Fritz (locul e ATP) a fost finalist la Flushing Meadows, iar Shelton este în formă maximă, după ce a câştigat trofeul la Masters 1000 de la Toronto şi este încă în cursă la Cincinnati - îl întâlneşte pe Alexander Zverev în sferturi.
„Sinner şi Alcaraz au într-adevăr un avantaj. Cel mai normal ar fi să ne aşteptăm la o finală între cei doi. Cu atât mai mult când vine vorba de turnee de Grand Slam, unde se joacă trei seturi din cinci. Însă există posibilitatea ca unul sau celălalt să facă un mic pas greşit. Întotdeauna este posibil. Nu e ca şi cum ar fi marţieni, într-un fel. Ne putem gândi la Fritz, având în vedere debutul său de anul trecut, care a învăţat să joace bine chiar şi acasă; sau la Shelton, care ar putea ajunge până în finală şi care a câştigat la Toronto. Ei le pot crea probleme. Asta cred eu. Desigur, aşa cum am spus, Sinner şi Alcaraz au un avantaj şi, prin urmare, în termeni procentuali, este uşor de prezis că se vor înfrunta în finală”, a afirmat antrenorul italian, într-un interviu acordat OA Sport.