Cifra de afaceri a Bursei de Valori Bucureşti a scăzut cu 33% în T3, la 4,03 milioane lei

. (photos.com)
Epoch Times România
09.11.2012

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a înregistrat în trimestrul al treilea o cifră de afaceri de 4,03 milioane lei,în scădere cu 33% faţă de acelaşi interval al anului trecut,pe fondul scăderii sezoniere a valorii tranzacţionate pe piaţa de acţiuni şi unităţi de fond din acest an,a anunţat vineri Bursa.

În trimestrul trei din 2011, cifra de afaceri a depăşit valoarea de 6 milioane lei, veniturile mai mari au fost determinate de volatilitatatea ridicată datorată turbulenţelor din zona euro.

Piaţa produselor structurate a crescut cu 21% faţă de trimestrul trei din 2011, urmare a interesului ridicat al investitorilor pentru noile produse lansate. Venituri mai mari cu aproape 20% au fost obţinute din activitatea de menţinere la tranzacţionare a emitenţilor.

"În intervalul iulie-septembrie 2012, atenţia managementului a fost îndreptată spre eficientizarea activităţii prin reducerea unor cheltuieli operaţionale pentru atenuarea efectelor restrângerii activităţii de tranzacţionare pe anumite segmente, fără ca aceste măsuri să inducă riscuri operaţionale", se arată în comunicat.

Cheltuielile operaţionale au fost de 2,88 milioane lei în trimestrul trei din 2012, cu 17% mai mici faţă de aceeaşi perioadă din 2011. "Cele mai mari reduceri au fost obţinute la capitolul servicii prestate de terţi şi cheltuieli de personal. Diminuarea cheltuielilor operaţionale a permis compensarea parţială a scăderii cifrei de afaceri şi înregistrarea de profit operaţional", se mai spune în comunicat.

Profitul operaţional obţinut în trimestrul trei din 2012 a fost de 1,15 milioane lei faţă de 2,51 milioane lei în acelaşi interval al anului trecut, pe fondul reducerii valorii de tranzacţionare. Marja profitului operaţional a fost de 28% în trimestrul trei din 2012.

"Rezultatul din activitatea financiară a totalizat 0,98 milioane lei, influenţat în principal de veniturile din dobânzi, în condiţiile în care la nivelul trimestrului moneda naţională a avut o depreciere moderată şi prin urmare au fost înregistrate venituri din diferenţe favorabile de curs valutar care au compensat cheltuielile înregistrate din diferenţe de curs valutar, aferente reevaluării disponibilităţilor în valută a BVB", se mai arată în comunicat.

Veniturile din dobânzi au fost influenţate şi de scăderea disponibilităţilor BVB, urmare a achitării unor dividende record aferente profitului net realizat în 2011.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor