Populaţia României a crescut în septembrie, cu 596 locuitori

(photos.com)
Epoch Times România
09.11.2012

Populaţia României a înregistrat spor natural pozitiv în septembrie, în condiţiile în care numărul naşterilor l-a depăşit pe cel al deceselor cu 596, potrivit datelor publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Astfel, în luna septembrie s-au născut 17.695 copii (10,1 născuţi-vii la 1.000 locuitori) cu 3.322 mai puţini decât în luna august. Numărul persoanelor care au decedat în luna septembrie a fost de 17.099 (9,8 decedaţi la 1.000 locuitori), cu 2.083 decedaţi mai puţini decât în luna august.

Numărul născuţilor-vii a fost mai mic cu 390 în luna septembrie faţă de aceeaşi lună din 2011, iar numărul persoanelor care au decedat a fost mai mic cu 468 faţă de luna septembrie 2011.

Numărul copiilor cu vârstă sub un an care au decedat în luna septembrie a fost de 127 (7,2 copii sub un an la 1.000 născuţi-vii), rata fiind în creştere faţă de luna august, când a fost de 6,5 copii sub un an la 1.000 născuţi-vii.

Potrivit INS, la oficiile de stare civilă s-au înregistrat în luna septembrie 16.886 căsătorii (9,6 căsătorii la 1.000 locuitori), cu 3.895 mai puţine decât în luna august.
Numărul divorţurilor pronunţate prin hotărâri judecătoreşti definitive a fost de 2.137 (1,22 divorţuri la 1.000 locuitori), cu 576 mai puţine decât în luna august.

Totodată, numărul căsătoriilor a fost în luna septembrie 2012 cu 1.810 mai mare decât în aceeaşi lună din anul precedent. Prin hotărâri judecătoreşti definitive s-au pronunţat cu 290 mai puţine divorţuri în luna septembrie 2012 decât în luna septembrie 2011.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor