CHIŞINĂU: Comuniştii revin în Parlament, Voronin crede în anticipate
alte articole
Parlamentarii Partidului Comuniştilor din Republica Moldova (PCRM) au revenit, joi, la şedinţele Legislativului, pentru a propune o serie de iniţiative menite să oprească ”o catastrofă politică”.
Comuniştii revin după o pauză de şase luni, timp în care au susţinut că actualul parlament este ilegitim, pentru a propune un nou pachet de iniţiative ”menit să oprească catastrofa politică şi umanitară din ţară”, declară Vladimir Voronin.
Preşedintele PCRM susţine că e convins că în Republica Moldova vor avea loc alegeri anticipate, pe care le vor câştiga comuniştii, care vor anula toate legile adoptate de parlament începând cu luna ianuarie 2012.
PCRM a boicotat şedinţele Parlamentului în urma unor neînţelegeri privind alegerea preşedintelui statului şi au cerut dizolvarea Parlamentului şi organizarea de alegeri anticipate.
Comuniştii deţin în prezent 36 de mandate de deputat din 101, după ce şase parlamentari aleşi pe listele PCRM au părăsit fracţiunea.