Chirurg prins luând mită. Flagrantul a fost organizat cu ajutorul poliţistului Marian Godină
alte articole

Cunoscutul poliţist Marian Godină a ajutat la organizarea unui flagrant în urma căruia un medic chirurg braşovean a fost prins luând mită în valoare de 10.000 de lei de la ruda unui pacient.
Flagrantul a avut loc după ce ruda respectivă l-a anunţat pe Godină în legătură cu practicile chirurgului. Poliţistul i-a dat rudei un număr de telefon şi l-a sfătuit “să nu cumva să dea înapoi” şi să aibă încredere că lucrurile se vor rezolva.
“Am primit aseară, pe pagină, acest mesaj. Mi se întâmplă destul de rar să apuc să citesc mesajele şi să le răspund, dar ăsta mi-a sărit în ochi. I-am răspuns omului, i-am dat un număr de telefon la care să sune şi i-am zis să nu cumva să dea înapoi şi să aibă încredere. Nu a dat, iar azi s-a dus să dea bănuţii domnului doctor. Pe hol aşteptau câţiva ‘pacienţi’ care au intrat în cabinet nepoftiţi, imediat după tranzacţie. Acum, bănuiesc că cineva nu va face nani acasă în noaptea asta. V-ar mustra conştiinţa în locul meu? Pe mine nu”, a precizat Godină pe pagina sa de Facebook.
Mesajul primit de omul legii:
“Vă salut. Fac un mic deranj cu o întrebare. Un membru al familiei mele tocmai s-a operat zilele trecute la spitalul judeţean de urgenţă din Braşov. Domnul chirurg care a făcut operaţia i-a cerut mătuşii mele o sumă destul de considerabilă de bani, 10.000 de lei (pentru personalul participant la operaţie). Astăzi, de teamă, vărul meu a luat legătura cu domnul doctor şi i-a dat o parte din bani, 2.000 de lei, spunându-i că ulterior îi va da restul banilor. Dacă m-ai putea ajuta cu un sfat sau cu o părere aş fi recunoscător”.

Potrivit Ziare.com, ar fi vorba de chirurgul Sorin Baloş, care, în martie 2021, a participat alături de mai mulţi medici la o procedură de revascularizare a membrelor inferioare, realizată printr-o metodă extrem de rar utilizată atât la nivel naţional, cât şi la nivel mondial.
“Un profesionist adevărat, un om de încredere pe care îl recomand cu multă plăcere. Am fost operat de dânsul şi mă simt foarte bine şi ţin să îi mulţumesc pe această cale pentru tot ce a făcut pentru mine. Apelaţi cu cea mai mare încredere”, a scris, pe sfatulmedicului.ro, o persoană care se recomandă ca fiind unul dintre foştii pacienţi ai medicului.