China şi Rusia sabotează investigaţia inspectorilor ONU în Siria

Cancelarul german Angela Merkel a criticat sâmbătă China şi Rusia, aliaţi tradiţionali ai Siriei, pentru că au interferat negativ cu redactarea unui document ONU susţinut de ţările vestice, prin care autorităţilor siriene li se cerea sa acorde acces neîngrădit inspectorilor ONU aflaţi în Siria
Cancelarul german Angela Merkel. (RONNY HARTMANN / AFP / Getty Images)
Epoch Times România
25.08.2013

Cancelarul german Angela Merkel a criticat sâmbătă China şi Rusia, aliaţi tradiţionali ai Siriei, pentru că au interferat negativ cu redactarea unui document ONU susţinut de ţările vestice, prin care autorităţilor siriene li se cerea sa acorde acces neîngrădit inspectorilor ONU aflaţi în Siria pentru a investiga recentele atacuri chimice ce s-au soldat cu sute de morţi.

Declaraţiile Angelei Merkel au fost publicate de revista Focus sâmbătă, în aceeaşi zi în care un înalt reprezentant ONU, Angela Kane ajungea la Damasc, pentru a negocia personal cu guvernul sirian.

"Din păcate, opoziţia Rusiei şi Chinei au dejucat o declaraţie formală a Consiliul de Securitate al ONU prin care se cerea ca inspectorilor să li se acorde acces deplin", a declarat Merkel.

Angela Merkel se referă la o declaraţie comună a ţărilor ONU, al cărei conţinut întrunise aprobarea Statelor Unite, Marii Britanii şi Franţei. Draftul documentatului al cărui scop era stabilirea autorităţii cu care să fie investiţi inspectorii ONU a circulat printre ţările membre ONU participante la întâlnirea de joi a Consiliului de Securitate, în cadrul căreia s-au dezbătut acuzaţiile de folosire a armelor chimice de către guvernul sirian.

Potrivit membrilor consiliului, China şi Rusia, au blocat textul documentului şi au fost de acord numia cu o o declaraţie mai "slab."

Desi dezamăgită de atitudinea celor doua state, Merkel concluzionează: "Ceea ce contează acum este ca inspectorilor ONU, care sunt deja în Siria să li se permită să ajungă la scena atacurilor cât mai curând posibil", a declarat pentru Focus cancelarul german.

Sub-Secretarul General al Naţiunilor Unite, Angela Kane a sosit sâmbătă la Damasc, după ce ONU le-a cerut regimului lui Bashar al-Assad şi adversarilor săi să coopereze cu inspectorii trimişi să investigheze atacurile cu arme chimice care ar fi ucis sute de oameni.

Oponenţii Assad susţin că forţele preşedintelui a ucis 1.300 de oameni, lansând arme chimice la est şi sud vest de Damasc, în atacurile de miercuri.

Guvernul sirian a negat ferm acuzaţiile, însă nu a confirmat încă dacă le va permite inspectorilor ONU accesul neîngrădit care a fost cerut.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor