Cererea de ridicare a imunităţii lui Borbely, discutată marţi, în Camera Deputaţilor

Laszlo Borbely. (www.gov.ro)
Epoch Times România
24.04.2012

Scrisoarea procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi, care solicită Camerei Deputaţilor acceptul pentru începerea urmăririi penale a deputatului UDMR Laszlo Borbely, fost ministru al Mediului, va fi dezbătută marţi în plenul acestui for şi votată în aceeaşi şedinţă.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a votat pe 10 aprilie pentru începerea urmăririi penale a deputatului UDMR Laszlo Borbely. Din cele 10 voturi exprimate, şapte au fost pentru şi trei împotriva urmăririi penale a fostului ministru al Mediului.

"În cadrul şedinţei Comisiei juridice de disciplină şi imunităţi a fost luată în discuţie scrisoarea procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi, privindu-l pe deputatul Laszlo Borbely, fost ministru al Mediului şi al Pădurilor, prin care se solicita începerea urmăririi penale. Din analiza materialului prezentat la Comisia juridică şi după analiza acestuia s-au pronunţat zece voturi, din care şapte pentru şi trei împotrivă. Cu acest raport se va merge la plenul Camerei Deputaţilor", preciza la acea dată preşedintele comisiei, Daniel Buda.

Cu toate că nu a existat cvorumul necesar, Daniel Buda a susţinut că există o decizie a Curţii Constituţionale potrivit căreia, în astfel de situaţie, lucrările la comisie pot fi ţinute şi în aceste condiţii pentru a se merge la plenul Camerei Deputaţilor, acesta fiind cel care decide de fapt începerea sau neînceperea urmării penale faţă de deputatul UDMR.

În plus, a argumentat Daniel Buda, lista de prezenţă la comisie a fost semnată de 19 parlamentari "şi de la PSD şi de la PNL", procedura fiind astfel acoperită.

"Plenul Camerei Deputaţilor este cel în drept să solicite începerea urmăririi penale împotriva domnului deputat Laszlo Borbely", a adăugat el.

Fostul ministru al Mediului este cercetat pentru două infracţiuni de trafic de influenţă şi infracţiunea de fals în declaraţiile de avere.

Potrivit DNA, Laszlo Borbely este implicat într-un dosar instrumentat de DNA Oradea, în care au fost puşi deja sub acuzare omul de afaceri Ioan Ciocan şi consilierul personal al ministrului Szepessy Szabolcs.

Procurorii DNA Oradea au arătat că omul de afaceri Ioan Ciocan a renovat, prin firma sa SC Lescaci Com SRL Negreşti Oaş, un apartament din Bucureşti ce aparţine cuscrei ministrului, primind în schimb 19 contracte de la Administraţia Naţională - Apele Române, instituţie aflată în subordinea Ministerului Mediului.

"În cursul anului 2011, învinuitul Ioan Ciocan, în calitate de reprezentant legal al firmei sus-menţionate, prin intermediul învinuitului Szepessy Szabolcs, consilier personal al ministrului Mediului şi Pădurilor, a cumpărat influenţa numitului Borbely Laszlo, ministru al Mediului şi Pădurilor, prin efectuarea în folosul acestuia de lucrări de amenajare a unui apartament, lucrări în valoare de aproximativ 20.000 euro, pe cheltuiala societăţii sale. Lucrările au fost realizate în scopul obţinerii, prin intermediul influenţei de care se bucură ministrul Mediului şi Pădurilor, a unor contracte cu Administraţia Naţională "Apele Române" (instituţie aflată în coordonarea acestui minister) şi pentru a obţine cu prioritate plata unor lucrări contractate anterior cu aceeaşi instituţie publică şi aflate deja în execuţie", informa DNA.

România are nevoie de o presă neaservită politic şi integră, care să-i asigure viitorul. Vă invităm să ne sprijiniţi prin donaţii: folosind PayPal
sau prin transfer bancar direct în contul (lei) RO56 BTRL RONC RT03 0493 9101 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
sau prin transfer bancar direct în contul (euro) RO06 BTRL EURC RT03 0493 9101, SWIFT CODE BTRLRO22 deschis la Banca Transilvania pe numele Asociația Timpuri Epocale
O presă independentă nu poate exista fără sprijinul cititorilor